Promoțiile cu înscriere prin SMS – cunoscute în mobile marketing și drept „campanii pull” – permit utilizarea SMS-ului pentru a interacționa cu brandul, oriunde și oricând dorește consumatorul. În România, prima implementare a SMS-ului ca modalitate de înscriere în promoții a fost realizată în 2004, iar de atunci tot mai multe companii au ales să utilizeze acest canal.
„Din punct de vedere al traficului SMS generat, estimăm că s-au înregistrat participări la promoții în număr de peste 25 de milioane de mesaje, o creștere de aproape 30% față de volumul estimat pentru 2009 și cu 10% mai mult decât volumul național zilnic de mesaje (22 de milioane/zi)”, spune Bogdan Apostol, Business Development Manager la Voxline Communication.
Anul trecut, 20% dintre companiile monitorizate au făcut promoții cu înscriere prin SMS pentru prima dată (în creștere cu 20% față de 2009). 64% din promoțiile monitorizate au avut ca suport pentru inscriere și un site web, de cele mai multe ori dedicat (53% dintre acestea), iar 7% dintre toate promoțiile au avut, pe lângă SMS și Web, și o altă modalitate de înscriere în concurs (site adaptat pentru mobil, apel telefonic sau talon trimis prin poștă).
În aceeași perioadă, a scĂzut cu 10% numărul promoțiilor care nu folosesc coduri unice pentru înscrierea în promoție, consecință a nevoii de monitorizare în timp real pe care o oferă utilizarea codurilor unice pe ambalajele produselor participante.
Raportul Voxline communication constată și că nu a mai fost folosit același număr de telefon pentru mai multe promoții simultan, aceasta fiind atât consecința firească a evitării problemelor pe care le ridică implementarea de campanii simultane pe același număr scurt, cât și creșterea bazei de date cu numere pentru astfel de actiuni.
Din punct de vedere al premiilor, s-a depășit valoarea înregistrată în 2009 cu 20%, anul trecut ajungându-se la premii cumulate de peste 30 de milioane de lei.
Prin raportul Voxline Communication au fost analizate 105 promoții și concursuri. Au fost monitorizate 89 de campanii de SMS marketing, realizate de 50 de companii. Aproximativ 30% dintre campanii s-au facut pentru alimente, 11% pentru băuturi alcoolice, iar 10% pentru băuturi răcoritare și cafea.