Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru 18 octombrie, pronunţarea în cazul recursului declarat de două societăţi comerciale şi o organizaţie sindicală la decizia de declanşare a procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica.
Initial, decizia a fost amânată în 4 octombrie pentru 11 octombrie. CAB a judecat pe 4 octombrie recursul SC Alpiq Romenergie SRL, SC Alpiq Romindustries SRL şi al sindicatului ‘Hidrosind’ la decizia Tribunalului Bucureşti, care a hotărât reorganizarea Hidroelectrica şi demararea procedurii insolvenţei.
Instanţa a respins două excepţii invocate de reprezentanţii administratorului judiciar al Hidroelectrica, excepţia inadmisibilităţii recursului şi cea a lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor.
Reprezentanţii SC Alpiq Romenergie şi SC Alpiq Romindustries au susţinut în instanţă că Hidroelectrica era pe profit în momentul declarării procedurii de insolvenţă, iar ulterior demarării acestei proceduri, s-a emis un alt document, în care s-au luat în calcul debite pe 30 de ani.
Avocaţii recurenţilor au susţinut că judecătorul sindic care a decis insolvenţa Hidroelectrica a angajat societatea într-o procedură care se dovedeşte ‘dezastruoasă’ pentru Hidroelectrica şi au cerut modificarea hotărârii instanţei de fond şi respingerea cererii de intrare în insolvenţă a companiei producătoare de energie electrică.
Tribunalul Bucureşti a admis pe 20 iunie cererea companiei Hidroelectrica de a intra în insolvenţă, administrator judiciar fiind desemnat Remus Borza, partenerul coordonator al firmei Euroinsol.
În timpul judecării cererii de intrare în insolvenţă, reprezentanţii unora dintre companiile care au de încasat bani de la Hidroelectrica au cerut recuzarea judecătorului, pe motiv că acesta a respins toate cererile de intervenţie în dosar. De asemenea, judecătorul a respins o cerere de intervenţie depusă de reprezentanţii sindicatului salariaţilor din Hidroelectrica, Hidrosind.
Compania Hidroelectrica şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, practicianul în insolvenţă Remus Borza, a declarat, pe 4 octombrie, că admiterea recursului declarat de două societăţi comerciale şi o organizaţie sindicală la decizia de insolvenţă a Hidroelectrica ar duce la falimentul companiei şi, implicit, România ar ‘rămâne în beznă’.
El a acuzat cele două societăţi care au formulat recurs la decizia Tribunalului Bucureşti de declarare a insolvenţei Hidroelectrica că nu doresc decât alte contracte privilegiate cu această companie.