Pronunţarea sentinţei în dosarul lui Gabriel Oprea a fost amânată de Tribunalul Bucureşti
Amintim că Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Totuși, dosarul a ajuns pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, arată informațiile publicate de DNA.
Accidentul rutier s-a produs ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legal
Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi – activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.
„Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist.
În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, ‘drepturi’ neprevăzute de cadrul legal, ‘drepturi’ a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, au transmis procurorii.
Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri într-o situaţie permanentă de risc sporit
De asemenea, procurorii subliniază că Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.
„Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul”, au subliniat procurorii.
Cei trei inculpaţi au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal
Totodată, probele administrate arată că cei trei inculpaţi au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au apreciat, fără temei, că un astfel de rezultat nu se va produce. Anchetatorii au luat în calcul faptul că, la momentul producerii accidentului, victima făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului de Interne, circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie, iar dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare conduc la concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil.
„Faţă de aceste elemente de fapt s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei: prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. Cu privire la primele două cauze – prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice – a rezultat că aceste activităţi au fost determinate şi că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel”, a transmis DNA.
Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.
„Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale.
A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante. Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre”, a completat DNA.