Justificarea deportărilor sovietice din Moldova, incriminarea României pentru foametea din 1946-1947, diseminarea dezinformărilor pro-Kremlin despre cursul de integrare europeană al Republicii Moldova și relațiile cu gruparea criminală Șor reprezintă principalele activități ale lui Alexei Petrovici. El este președintele Consiliului Coordonator al Conaționalilor Ruși din Republica Moldova și partener al Pravfond, o organizație de stat fondată de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, acuzată de propagandă și practici de război hibrid în Occident.
Asociațiile conduse de Alexei Petrovici nu desfășoară activități propagandistice în Republica Moldova
Îmbrăcat în uniformă, Alexei Petrovici afirmă că asociațiile pe care le conduce – Clubul Istoric și Patriotic Rus și Consiliul Coordonator al Conaționalilor Ruși din Republica Moldova – nu desfășoară activități propagandistice în Moldova.
Clubul Istoric și Patriotic Rus a fost creat în 2009 pentru a educa tânăra generație în spiritul patriotismului rusesc. Membrii organizației se ocupă de căutarea și înhumarea osemintelor soldaților sovietici căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Membrii asociației au fost decorați de fostul președinte pro-rus Igor Dodon. În activitățile sale educative, asociația organizează expoziții istorice militare, mese rotunde și conferințe.
Consiliul Coordonator al Conaționalilor Ruși are ca obiectiv principal consolidarea comunității ruse și a organizațiilor cetățenilor rusofoni din Republica Moldova. Scopurile Consiliului includ unificarea organizatorică și spirituală a organizațiilor etnicilor ruși din Moldova, desfășurarea de acțiuni comune pentru apărarea drepturilor și intereselor compatrioților ruși, promovarea limbii ruse și întărirea legăturilor dintre compatrioții ruși și Rusia.
Petrovici avertizează cu privire la pericolul resuscitării fascismului
Petrovici spune că „tovarășii săi de idei” „respiră același aer și beau aceeași apă” ca și majoritatea cetățenilor Moldovei și avertizează în legătură cu pericolul resuscitării fascismului. Acesta a invocat tendințe de reconsiderare a evenimentelor secolului al XX-lea în societatea moldovenească.
„Celui de-al Doilea Război Mondial i se acordă în programa școlară doar două ore academice”, a spus el.
„Noi lucrăm cu tânăra generație, organizăm manifestări, activitate conformă legislației în vigoare, în special celei educaționale”, a adăugat Petrovici.
Această investigație își propune să dezvăluie esența celor două organizații conduse de Alexei Petrovici în Moldova, campaniile desfășurate de acestea în instituțiile de învățământ, și să analizeze narațiunile diseminate pe rețelele de socializare și în spațiul public. Interesul public față de activitatea lui Alexei Petrovici a crescut după publicarea unor documente de către „The Guardian” la începutul lunii iunie.
Implicarea Prafvond în dezinformarea pro-Kremlin
Aceste documente arată implicarea partenerilor Pravfond din Occident în răspândirea de dezinformări pro-Kremlin, practici de război hibrid și acordarea de asistență juridică unor agenți de informații ruși arestați pentru trafic de arme și asasinarea unor militanți ceceni.
Investigația își propune să dezvăluie esența celor două organizații conduse de Alexei Petrovici în Moldova, campaniile desfășurate de acestea în instituțiile de învățământ, și să analizeze narațiunile diseminate pe rețelele de socializare și în spațiul public. Interesul public față de activitatea lui Alexei Petrovici a crescut după publicarea unor documente de către „The Guardian” la începutul lunii iunie.
Aceste documente arată implicarea partenerilor Pravfond din Occident în răspândirea de dezinformări pro-Kremlin, practici de război hibrid și acordarea de asistență juridică unor agenți de informații ruși arestați pentru trafic de arme și asasinarea unor militanți ceceni.
Mai multe puteți afla pe anticoruptie.md.