Este o premieră pentru românii care stau la bloc. O organizație non-guvernamentală le oferă posibilitatea să instaleze panouri fotovoltaice, fără să plătească nimic.
Este vorba despre un proiect pilot, care a fost realizat în sectorul 6 al Bucureștiului. Totuși, sunt pe listă și celelalte sectoare, iar fiecare asociație de proprietari înscrisă va primi 15.000 de euro.
Pe un bloc a fost instalat un sistem de 5 KiloWați de panouri fotovoltaice
Mulțumită proiectului „ÎntreVecini”, pe un bloc din sectorul 6 a fost instalat un sistem de 5 KiloWați de panouri fotovoltaice. Astfel, locatarii au devenit mici prosumatori și vor beneficia de costuri reduse la consumul comun de energie electrică.
„Producția de energie electrică este consumată instantaneu pentru consumatori în timpul zilei, iar surplusul este livrat în rețeaua publică și se primește o factură de reducere pentru energia livrată către rețeaua națională”, a declarat Dan Tudose, specialist fotovoltaice, conform Pro TV.
Au fost 88 de blocuri implicate în acest proiect
La rândul său, Aurel Bratu, președintele asociației de proprietari a explicat că „au fost 88 de blocuri implicate în acest proiect”.
„Am fost și noi surprinși că ne-au ales pe noi. După iarna aceasta în care prețurile au explodat cu toții căutăm alternative și de încălzire și pentru energie electrică”, a spus Nadia Crânganu, cenzor în cadrul asociației de proprietari.
Pe lângă instalarea panourilor fotovoltaice, voluntarii care au demarat proiectul vor organiza și cursuri pentru locatari.
„Din discuțiile noastre unii își doresc grădină, alții sunt mai mult pe direcția de spor, alții sunt pe educație financiară, educație civică, educație legală”, a spus Sabina Mihăelescu, mangerul general al organizației între vecini.
Mai mult, locatarii au amenajat și grădina din spatele blocului.
„Foarte frumos, ne-am ocupat aseară și am pus zarzavaturi, mai punem. Mai am o vecină aici și mai vine și ea să mă ajute”, a spus un locatar, potrivit sursei menționate.
Asociațiile de locatari din celelalte sectoare ale capitalei se pot înscrie în proiect
De asemenea, asociațiile de locatari din celelalte sectoare ale capitalei se pot înscrie în proiect pe site-ul intrevecini.ro. Persoanele interesate trebuie să depună o scrisoare de intenție, să aibă un spațiu verde și o terasă însorită pentru panouri.
La final va fi selectat un singur bloc din fiecare sector, care va primi 15.000 de euro, bani veniți din sponsorizări. Voluntarii vor sa extindă proiectul și în alte orașe.