„În intervalul ianuarie – aprilie, preţurile au crescut uşor, dar începând cu luna mai, au reintrat pe o pantă descendentă. Astfel, în august, preţul mediu cerut este la acelaşi nivel ca la începutul anului, 1.031 euro/mp util. Până la finalul anului, vom avea perioade de scădere care vor alterna cu cele de creştere, dar oscilaţiile vor fi moderate“, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliare.ro.
În august, apartamentele vechi din Capitală s-au scumpit în medie cu 0,5%. Valoarea indicelui pentru această categorie de apartamente a ajuns la 1.112/euro mp de suprafaţă utilă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu 4,1%. Apartamentele cu patru camere şi garsonierele s-au ieftinit în intervalul analizat, deprecierea fiind de 0,1%, respectiv 0,6%. Apartamentele cu două şi trei camere s-au scumpit cu 1,2%, respectiv 0,6%. Pe de altă parte, preţul partamentelor cu patru camere şi-a păstrat valoarea din iulie.
Braşovenii au crescut preţul la 866 euro/mp
În august, în Braşov, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,9%, preţul acestora urcând de la 858 euro/mp util în iulie până la o valoare medie de 866 euro/mp. Deşi s-au apreciat în lunile anterioare, preţurile apartamentelor cu patru camere s-au ieftinit în ultimele treizeci de zile cu 0,5%. Preţul cerut pentru apartamentele cu trei camere a crescut în iulie cu 0,1%. Apartamentele cu două camere au înregistrat o creştere de preţ de 1,6%, iar garsonierele s-au scumpit cu 1,1% în intervalul analizat. În comparaţie cu august 2010, preţurile apartamentelor vechi din Braşov sunt în prezent cu până la 5,2% mai ieftine, cea mai mare diferenţă de preţ fiind întâlnită în continuare în cazul garsonierelor.
Clujenii se aliniază tendinţei
Preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Cluj-Napoca a înregistrat o creştere uşoară, de 0,7% în august, urcând de la 974 euro/mp la 981 euro/mp. Preţul apartamentelor cu trei camere a cunoscut o apreciere de 0,7%. În schimb, unităţile cu două şi patru camere s-au ieftinit cu 1,2%, respectiv 2%, în ultimele treizeci de zile. Preţurile solicitate în prezent pentru apartamentele vechi sunt cu până la 7% mai mici în comparaţie cu luna august 2010, cea mai mare diferenţă fiind înregistrată în cazul unităţilor cu patru camere.
Proprietarii din Constanţa au depăşit 950 euro/mp
Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o creştere de 0,4% în luna august, atingând valoarea de 957 euro/mp util. Apartamentele cu trei camere sunt singurele care s-au ieftinit, preţul acestora înregistrând o scădere de 0,9%. Pe de altă parte, garsonierele
şi apartamentele cu două camere s-au scumpit cu 2,3%, respectiv 1,2%.
Timişoara, cel mai ieftin oraş şi singurul care scade
În august, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a fost de 799 euro, cu 1% mai puţin decât în iulie. Situaţia se prezintă însă diferit pe categorii de apartamente. Dacă apartamentele vechi cu două, trei şi patru camere s-au depreciat cu 0,6%, 0,7%, respectiv 2,2%, garsonierele au avut o evoluţie diferită. Acestea au înregistrat o creştere de preţ de 0,4. În comparaţie cu luna august 2010, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu până la 7,7%.