Proprietarii locuinţelor vechi din Bucureşti par să fi uitat de criza de afară. În luna martie preţul mediu al apartamentelor a cunoscut creşteri uşoare, total neaşteptate de piaţă. Chiar dacă faţă de primul trimestru al anului trecut, unităţile locative s-au mai ieftinit cu circa 20%, proprietarii par să-şi fi pierdut răbdarea în aşteptarea cumpărătorilor şi s-au oprit din scădere, se arată în două rapoarte de monitorizare a pieţei locuinţelor realizate de portalurile de anunturi MagazinulDeCase şi AnunturiParticulari.
Dacă în luna februarie a acestui an, preţul mediu solicitat de către proprietarii interesaţi să-şi vândă o garsonieră era de 42.303 euro, în luna martie acesta a crescut uşor până la 43.060 euro.
„Creşterea de 1,79% reprezintă o premieră a acestor ultimi doi ani, şi ne duce cu gândul la o posibilă revenire a echilibrului pieţei“, precizează autorii raportului realizat de AnunturiParticulari.
O altă creştere notabilă a fost reperată în cazul apartamentelor de două camere, preţul acestora crescând cu 2,64% faţă de luna precedentă, până la un preţ mediu de 68.145 euro, faţă de 66.395 euro, preţul lunii februarie.
Apartamentele cu trei camere sunt singurele de pe piaţă care şi-au păstrat trendul descendent, preţul lunii martie atingând nivelul de 92.803 euro, faţă de 94.228 euro – preţul lunii precedente, ceea ce denotă o scădere cu 1,51% a preţului mediu solicitat iniţial de proprietari.
Se remarcă o diferenţă considerabilă de 4,34% în plus şi în cazul preţului mediu solicitat pentru apartamentele cu patru camere. În luna martie s-a atins un preţ mediu de 118.826 euro, faţă de 113.887 euro în luna precedentă.
Scăderi considerabile faţă de anul trecut
Potrivit analizei elaborate de MagazinulDeCase, preţul mediu de strigare al unei garsoniere în primul trimestru al anului 2010 a fost de 42.000 de euro, comparativ cu 53.000 de euro la începutul anului 2009, marcând o scădere de 20,75%.
Aceeaşi tendinţă de scădere este înregistrată şi pe segmentul apartamentelor cu două camere. Preţul mediu pentru un apartament cu două camere, în primul trimestru al anului 2009, a atins valoarea de 84.500 de euro. Comparativ, în primul trimestru din anul 2010, preţul mediu pentru un apartament cu două camere a scăzut cu aproximativ 18%, atingând valoarea de 69.500 euro.
În cazul apartamentelor cu trei camere scăderea este 21,6 %, de la 125.000 de euro, în ianuarie-martie 2009, la 98.000, în primul trimestru al anului 2010.
Stabilizare faţă de trimestrul patru
Preţul de strigare al unei garsoniere, la sfârşitul anului 2009, a fost de 44.000 de euro faţă de 42.000 de euro, la începutul anului 2010, scăderea fiind de doar 4,5 %, se mai precizează în raportul MagazinulDeCase.
În cazul apartamentelor cu două camere stabilizarea preţurilor este chiar mai vizibiliă, preţul mediu de strigare înregistrat în primul trimestru al anului 2010 fiind de 69.500 de euro, o scădere de numai 1% faţă de 70.200 de euro la sfârşitul anului 2010. Apartamentele cu trei camere înregistrează la rândul lor o scădere nesemnificativă în comparaţie cu sfârşitul anului 2009, de la 102.200 euro, în octombrie-decembrie 2009, la 98.000 de euro în 2010.
Ofertele au crescut cu 50%
În martie, numărul ofertelor de pe piaţă a crescut cu aproape 50% faţă de luna februarie, conform AnunturiParticulari.
Numărul cel mai mare de oferte s-a înregistrat la apartamentele cu două camere. Acesta a crescut de la 661 la 941 în doar o lună şi este urmat de ofertele apartamentelor cu trei camere, ajunse la 684 de la 524, în februarie.
Numărul garsonierelor scoase la vânzare în martie a fost de 486, cu 74 mai multe decât în februarie, iar cel al apartamentelor de patru camere a fost de 205, cu 55 mai multe faţă de luna precedentă.