Această revenire are loc cu preponderenţă în regiunea Asia Pacific unde chiriile au crescut cu 8% în 2010, faţă de 2009. Hong – Kong cea mai scumpă piaţă din lume, dar şi Beijing-ul au avut creşteri foarte mari ale chiriilor: cu 51%, respectiv cu  48%.

„Chiriasii sunt pusi in fata unui “cocktail” de cresteri ale costurilor ocupationale datorita inflatiei costurilor aferente utilitatilor, si serviciilor, dar si datorita actiunii guvernelor in anumite tari ce are ca efect cresterea taxelor. Datorita acestor presiuni care vor continua si pe parcursul anului 2011, cel putin in prima jumatate a acestui an, ne asteptam in continuare la o crestere a costurilor ocupationale“, consideră Barrie David, reprezentantul Cushman & Wakefield European Research Group.

Creşterea în întreaga lume a fost foarte variată. Unele dintre cele mai mature pieţe, incluzând Londra şi New York-ul, au avut creşteri importante. În acelaşi timp şi unele dintre marile pieţe emergente au avut creşteri asemănătoare sau chiar mai mari.

Londra a avut cea mai importantă revenire, atât districtul financiar City şi West End-ul având creşteri ale încrederii ocupanţilor, înregistrând anul trecut cele mai mari creşteri ale chiriilor, în timp ce oferta de spaţii de birouri a scăzut. Cea mai scumpă locaţie din Europa a fost Londra (West End). Moscova s-a plasat pe locul doi în Europa şi pe locul şapte la nivel global.

În cele două Americi a avut loc o creştere excepţională a chiriilor, cu aproximativ 50% în Rio de Janeiro şi o creştere importantă ce a avut loc în New York a încurajat în continuare creşterea chiriilor pe parcursul anului 2010. Aceste două oraşe au fost cele mai scumpe locaţii din cele două Americi, fiind clasate pe locul patru, respectiv cinci la nivel global.

Semale pozitive în România

Potrivit Cushman & Wakefield, România va avea un an în care se aşteaptă o  creştere economică şi  un alt semnal pozitiv este datorat faptului că multe companii au amânat analiza necesarului de spaţii de birouri până în anul acesta.
La nivel ocupaţional, cererea nu este încă foarte mare şi va dura până când această cerere va depăşi oferta de spaţii. În privinţa investiţiilor, condiţiile de piaţă se aşteaptă să rămână dificile fără modificări majore.