Probleme mari pentru Tesla. Deși modelele Tesla sunt atractive, pot prezenta probleme pe care multe alte companii de vehicule electrice nu le au. De altfel, producătorul de vehicule electrice Tesla a rechemat luna trecută aproape 200.000 de maşini din SUA din cauza ”instabilităţii software” care împiedică afişarea imaginii camerei retrovizoare.
Cea mai recentă rechemare a Tesla vine după o alta, care a avut loc în decembrie, când producătorul auto a rechemat 2 milioane de vehicule Tesla din cauza unui sistem defect, care era conceput pentru a se asigura că şoferii sunt atenţi atunci când folosesc funcţia Autopilot.
Nemulțumiri cât carul legate de infrastructura de încărcare a Tesla
Într-un clip TikTok care a strâns peste 233.000 de vizualizări, Antrell, autoproclamat guru al tehnologiei, cunoscut sub numele de @techbyantrell, își exprimă nemulțumirile cu privire la infrastructura de încărcare a Tesla, pregătind terenul pentru o discuție mai amplă despre provocările vehiculului electric.
Pe un ton exasperat, acesta spune în postare: „Vă rog să nu vă luați un vehicul electric Tesla!”, captând imediat atenția urmăritorilor săi cu un avertisment dur despre realitatea deținerii unuia dintre cele mai căutate vehicule electrice de pe piață.
Antrell și-a manifestat revolta după un episod petrecut la o stație de încărcare Tesla, din Los Angeles, unde s-a trezit, împreună cu alți proprietari Tesla, prins într-o luptă disperată pentru puținele încărcătoare disponibile.
După ce bateria mașinii sale s-a descărcat, deficiențele din stațiile de încărcare au devenit o preocupare majoră, evidențiind o problemă critică pentru deținătorii de Tesla.
Ne luptăm pentru viața noastră și pentru încărcătoare!
„Suntem aici, luptându-ne pentru viața noastră și pentru încărcătoare”, a exclamat el, descriind haosul și competiția care există între șoferi. „Am rămas fără baterie la munte, deoarece înclinația epuizează bateria de 2-3 ori mai repede decât intervalul pe care ți-l arată”, a povestit Antrell.
El spune că situația este și mai complicată de numărul limitat de încărcătoare – doar cinci sau șase în întreaga zonă – și de constrângerea suplimentară privind persoanele cu handicap.
Această penurie duce la tensiuni în rândul șoferilor și la punerea în aplicare a unor măsuri stricte de parcare, existând riscul unor amenzi mari pentru cei care îndrăznesc să ocupe aceste locuri.
„Toată lumea încearcă doar să-și încarce mașina și să se ducă naibii acasă?”, a continuat el, spunând că revolta sa exprimă frustrarea colectivă a proprietarilor Tesla, potrivit Dailydot.
Probleme și în service-ul Tesla
Într-o plângere făcută anul trecut, un alt proprietar de Tesla Model Y a semnalat că a avut probleme cu mașina cumpărată de mai puțin de o lună. Acesta a reclamat că roata a virat puternic spre dreapta, a făcut un zgomot surd, iar pe ecran a apărut mesajul «Steering Assist Reduced» și un cod de eroare.
Șoferul a relatat că sistemul de servodirecție s-a oprit și nu a mai putut vira în sigurață.
„Tesla a schimbat programarea mea în service din data de 2 mai pe 25 mai din cauza întârzierii unei piese. Au confirmat că sunt la curent cu problema și au spus că ar putea fi înlocuită în întregime caseta de direcție”, a declarat șoferul.
Un șofer din Honolulu s-a plâns că, la o săptămână de la cumpărarea mașinii electrice Tesla, volanul a început să se blocheze din senin: „s-a întâmplat de șase ori, în date diferite”. În următoarele trei săptămâni mașina va rămâne în service-ul Tesla, pentru a-i fi înlocuită o piesă pentru direcție.