Rămâne obligatoriu în România. Ambrozia trebuie eliminată de pe terenurile pe care creşte
Este şi rămâne obligatoriu în România pentru proprietarii de teren. Anunţul a venit de la Guvern chiar joi, 6 iunie, şi are legătură cu o problemă care afectează zeci de mii sau poate chiar sute de mii de români.
Vorbim despre ambrozie, o plantă care provoacă în fiecare an alergii foarte multor persoane. După şedinţa de Guvern de joi, 6 iunie, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului, a transmis că se va menţine obligativitatea cu privire la terenurile pe care creşte ambrozia.
Este şi rămâne obligatoriu în România pentru proprietarii de teren. Aşadar, autorităţile administraţiei publice locale vor fi obligate în continuare să identifice anual terenurile infestate cu ambrozie. Apoi, acestea trebuie să someze proprietarii sau deţinătorii acestora să le cureţe.
În caz contrar, vor urma amenzi pentru proprietari, fie că sunt persoane fizice sau juridice.
„Semnalez o Hotărâre ce include măsuri pentru combaterea ambroziei, buruiană ce provoacă forme alergice severe.
Hotărârea aprobată de Guvern menţine obligativitatea ca autorităţile administraţiei publice locale să identifice anual terenurile infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a acestora şi să someze proprietarii sau deţinătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii”, a precizat reprezentantul Guvernului României.
Proprietarii de terenuri pot cere, motivat, ajutor contra cost. Cât de mari sunt amenzile?
Este şi rămâne obligatoriu în România pentru proprietarii de teren. Decizia luată deja de Guvern are în vedere şi alte aspecte, a adăugat Mihai Constantin. Spre exemplu, obligativitatea distrugerii ambroziei este valabilă pe tot parcursul anului.
În plus, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita ajutorul autorităţilor. Dacă nu pot singuri, motivat, să distrugă ambrozia, pot solicita ca autorităţile administraţiei publice locale să o facă contra cost.
Este şi rămâne obligatoriu în România pentru proprietarii de teren. La final, Mihai Constantin a reamintit că amenzile nu sunt deloc mici în aceste cazuri. Dacă proprietarii de terenuri nu distrug ambrozia, nici după ce sunt somaţi, va veni garantat amenda.
Amenzile sunt de:
- 1.000 până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice;
- 10.000 până la 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
„De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale pot să efectueze lucrările de combatere a buruienii ambrozia, acolo unde proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au făcut acest lucru, nici în perioada de înflorire a plantei, nici în urma avertismentului emis de autorităţile locale.
În cazul în care proprietarii nu distrug ambrozia, nici după avertismentul autorităţilor, se aplică amenzi contravenţionale de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 10.000 lei la 20.000 lei în cazul persoanelor juridice”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.