Măsura autorităților din Germania a fost contestată în repetate rânduri atât la nivel local, cât și de fermierii din toată țara. Scopul obligației este să accelereze extinderea și conectarea energiei regenerabile.

Decizia din Germania ridică probleme de constituționalitate

În momentul de față, operatorii de rețea trebuie adesea să recurgă la instanțe pentru a obține acces la terenuri. Acest lucru se întâmplă dacă doresc să planifice sau să construiască linii de conectare pentru energie electrică sau încălzire urbană, conform documentelor guvernamentale care însoțesc noile reglementări.

Asociația fermierilor germani a atras atenția că obligarea proprietarilor de terenuri să accepte astfel de instalații ar putea ridica probleme de constituționalitate, conform Bloomberg.

Cea mai mare economie a Europei caută să renunțe la combustibilii fosili. Aceasta a abandonat energia nucleară la începutul acestui an. Totodată, are nevoie de o extindere semnificativă a rețelei sale pentru a asigura că energia solară și cea eoliană ajung în regiunile care au nevoie.

Guvernul își propune ca 80% din energia electrică germană să provină din surse regenerabile până în 2030. Ținta din anul precedent era de 48%. Totuși, măsura a fost criticată de opoziția germană, iar proprietarii sunt la rândul lor nemulțumiți.

Proprietarii sunt afectați de noile reglementări. Aceștia ar trebui să primească compensații. Chiar și așa, este important să se evite întârzierile generate de negocierile prelungite privind sumele de despăgubire, conform sursei menționate.

Ministrul Economiei susține că vrea să elimine birocrația inutilă din țară

Ministrul Economiei, Robert Habeck, a declarat că scopul este să elimine birocrația inutilă din Germania. Totodată, a promis să reducă și alte obligații legale și de planificare care pun o povară asupra întreprinderilor mici și mijlocii.

Acordul prevede și posibilitatea unor limite mai mari pentru zgomot și miros în zonele industriale. Sunt vizate și centralele electrice din apropierea noilor zone rezidențiale. Simultan, acordul promite evaluări mai rapide ale impactului asupra mediului, proceduri judiciare mai scurte și aprobări mai ușoare pentru transportul de mărfuri grele.

Federația germană pentru energie regenerabilă a salutat acordul ca un „semnal important pentru industrie” și a solicitat o implementare rapidă. De partea opusă se află proprietarii de terenuri și fermierii din toată țara.