Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) anunță vineri că luna iunie a înregistrat un număr record de incendii de vegetație, cu o cifră aproape de trei ori mai mare decât cea din anul precedent.
Număr record de incendii de vegetație
Incendiile din întreaga țară au provocat poluarea apei, solului și a aerului, numărul incidentelor depășind totalul înregistrat pe parcursul întregului an anterior.
”Avântul piromanilor în a da foc la deşeuri, păduri şi câmpuri este cu aproximativ 25% mai mare în acest an, decât anul trecut (…) În primele şase luni ale anului, s-au înregistrat deja 60 de incendii, în timp ce pe tot parcursul lui 2023 au avut loc 82 de incidente de acest fel. Mai mult decât atât, doar în luna iunie au fost contabilizate 17 incendii, 10 din ele care au afectat vegetaţia, aceasta în timp ce pe tot parcursul anului trecut au avut loc doar 9 incendii de vegetaţie cu risc de poluare a aerului, solului sau apelor, care au fost înregistrate de noi în baza Ordinului 2579/2012”, a explicat, vineri, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM, citat într-un comunicat de presă.
Conform datelor furnizate de ANPM, între 1 ianuarie și 17 iulie 2024 au avut loc 21 de incendii de vegetație. Acestea au afectat, printre altele, Delta Văcărești (de două ori), Parcul Național Comana din județul Giurgiu, zonele Valea Ucea Mare și Dumbrava Vadului din județul Brașov, precum și ocoalele silvice Lacu Sărat și Brănești din județele Brăila și Ilfov. În plus, județul Dâmbovița rămâne printre liderii în ceea ce privește arderile de deșeuri și vegetație, ca și în anii anteriori.
”Aşa cum s-a întâmplat în majoritatea cazurilor, în ultimii ani, vinovaţii nu sunt prinşi şi, probabil, unii nici măcar nu îşi dau seama ce dazastre provoacă doar aruncând pe geamul maşinii o tigară nestinsă. Iar cei care au de suferit sunt oamenii din zonele în care focurile fac ravagii, cei care intervin pentru a opri flăcările şi mediul, în toate formele lui. În astfel de cazuri degeaba avem amenzi de speriat şi obligaţii legale privind ecologizarea zonelor afectate, pentru că, în fapt, nimeni nu răspunde”, subliniază Preşedintele ANPM.
Conform OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, arderea miriştilor, stufului, tufărișurilor, litierei pădurii și vegetației ierboase este considerată contravenție și este sancționată cu amenzi între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice, și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice. În plus, dacă aceste arderi au loc în arii protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, ele constituie infracțiuni și sunt pedepsite penal.
5 motive pentru care trebuie evitate arderile de vegetație
Specialiștii spun care sunt cele 5 motive pentru care arderile de vegetație trebuie evitate:
- Arderea miriştii provoacă reducerea recoltelor culturilor agricole cu 25-35% şi ;
- Două elemente de importanţă majoră în circuitul biochimic – carbonul şi azotul – se pierd total prin ardere;
- Fumul rezultat în urma arderii vegetaţiei uscate se ridică în atmosferă până la circa 25 de kilometri şi se poate răspândi pe distanţe foarte mari. În aceste condiţii pot c reşte chiar şi de 20 de ori cantităţile de pulberi în suspensie din aer şi particulele de funingine PM 2,5. Toate acestea pot avea efect direct în creşterea incidenţei bolilor respiratorii şi a crizelor acute de astm;
- Eliberează cantităţi foarte mari de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră, care sunt unele din principalele cauze ale apariţiei ploii acide;
- Animalele şi păsările din perimetrele respective sunt ucise de astfel de incendii.