Compania de dezvoltare imobiliară AFI Europe, controlată indirect de miliardarul israelian Lev Leviev, a anunţat că începe în următoarele săptămâni construcţia primului său ansamblu rezidenţial din România pe o parte din fosta platformă industrială Laromet din Bucureştii Noi.
„În următoarele săptămâni, ne pregătim să începem lucrările la AFI City, primul nostru proiect rezidenţial din România situat pe Bulevardul Bucureştii Noi. Ne menţinem interesul pentru a da curs oportunităţilor, fie că va fi vorba despre dezvoltarea de noi centre comerciale sau de proiecte de centre de birouri“, a declarat David Hay, CEO al AFI Europe România.
În urmă cu doi ani, şeful companiei îşi arăta nemulţumirea faţă de standardul de calitate al locuinţelor din România şi îşi propunea să vină cu un model nou de construcţii, de o calitate superioară. Atunci anunţa că va începe cu o primă fază de 200-250 de apartamente pe terenul de 12,5 hectare pe care îl deţine în cartierul bucureştean. Pe acelaşi lot este programată şi construcţia celui de-al doilea mall AFI din Bucureşti.
AFI Europe a intrat în ultima etapă de vânzare a celor cinci clădiri de birouri care flanchează mallul din Cotroceni. Imobilele vor fi vândute cu 164,5 mil. euro, din care AFI rămâne cu 71 mil. euro bani cash, potrivit celui mai recent raport financiar al companiei. Cumpărătorii sunt fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman.
CITIŢI ŞI Miliardarii lumii vânează, din nou, proprietăţi româneşti
Proiecte în paralel
În ciuda dificultăţilor financiare cu care se confruntă la nivel internaţional, Lev Leviev (61 de ani) – supranumit regele diamantelor, continuă să investească sume importante de bani în proiecte imobiliare din România, prin subsidiara sa AFI Europe. Investitorul are în derulare construcţia unui mall şi a unei clădiri de birouri la Braşov, un proiect ce ajunge la circa 100 mil. euro, şi un parc de birouri în Bucureşti, unde vor lucra circa 5.800 de corporatişti.
AFI Europe a încasat anul trecut 33,8 mil. euro de pe urma chiriilor din AFI Cotroceni. Românii au cheltuit în magazinele din acest mall aproape 240 mil. euro în 2016.
Celălalt mall al companiei, din Ploieşti, a avut un venit operaţional net de 4,5 mil. euro în 2016.