Atrium European Real Estate a înregistrat în primul semestru venituri nete din chirii de 3,3 milioane de euro din închirierea parcului de retail Militari Shopping Center din Bucureşti, faţă de 1,59 milioane de euro în perioada similară din 2009, în urma extinderii complexului.

Valoarea de piaţă a Militari Shopping Center era la sfârşitul lunii iunie de 72,3 milioane de euro, în scădere cu peste 6,5 milioane de euro faţă de evaluarea de la sfârşitul anului trecut.

„Reevaluarea în jos a investiţiilor din România a rezultat din situaţia dificilă în care află încă economia din această ţară, cu impact asupra pieţei imobiliare”, se arată în raportul semestrial al companiei.

Centrul avea în iunie un grad de ocupare de 98%, în scădere faţă de luna decembrie când spaţiile erau ocupate în proporţie de 99,61%, cel mai mare dintre proiectele deţinute de grup în celelalte ţări din regiune.

Atrium European Real Estate a achiziţionat în anul 2004 prima fază a proiectului din Militari, dezvoltat de către compania belgiană Liebrecht&wooD, în urma unei tranzacţii de circa 20 de milioane de euro. Pentru extindere, care a fost finalizată în martie 2009, compania a anunţat că a alocat 67 de milioane de euro.

Pe lângă Bucureşti, compania mai deţine două terenuri de peste 260.000 de metri pătraţi la Arad şi Constanţa, unde urmează să fie dezvoltate tot parcuri de retail, evaluate la 22,8 milioane de euro.

SURSA: Mediafax