Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas (proprietarul Rompetrol), a anunţat, luni, că în primele şase luni ale acestui an producţia sa de ţiţei şi gaz condensat s-a ridicat la 10,67 milioane tone, în scădere cu 0,5% faţă de perioada similară a anului trecut, transmite Interfax.
De asemenea, în prima jumătate a acestui an companiile din cadrul KazMunayGas (inclusiv Rompetrol Group) au rafinat o cantitate de 7,4 milioane tone de ţiţei, cu 5% mai puţin decât anul trecut. La cele trei rafinării din Kazahstan ale grupului KazMunayGas în primul semestru a fost rafinată o cantitate de 5,3 milioane tone de ţiţei.
În luna august 2007, KazMunayGas a semnat un acord de achiziţie de acţiuni cu Rompetrol Holding SA (Elveţia) pentru 75% din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Ulterior omul de afaceri Dinu Patriciu a vândut participaţia de 25 la sută pe care o mai deţinea la The Rompetrol Group către compania KazMunayGas /KMG/, care a ajuns să controleze în totalitate grupul Rompetrol.
Grupul Rompetrol este o companie petrolieră multinaţională, cu sediul în Amsterdam, Olanda, cu majoritatea operaţiunilor şi activelor în Franţa, România, Spania şi Europa de Sud-Est. Principalele activităţi ale grupului sunt în domeniile rafinare şi marketing/vânzare de produse petroliere, dar şi în operaţiuni adiţionale – explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.