”Am restaurante care merg foarte bine: Loft, Lotk, El Capitan. Mă gândesc la o dezvoltare pe acest segment, în viitor, sub diferite branduri, fiecare să aibă ceva specific. Nu vreau să facem un lanț”, a declarat Berciu pentru Capital. Acesta nu a dat detalii legate de suma la care ar putea ajunge investiția totală în aceste restaurante, însă a subliniat că Loftul a costat un milion de euro, ”un restaurant scump, foarte modern”.
Întrebat dacă se gândește acum să mai deschidă un alt The Office în București – clubul din Capitală a fost închis în urmă cu patru ani -, omul de afaceri a răspuns că, deocamdată, vrea să dezvolte ceea ce are. ”Ca să faci acest lucru, îți trebuie un partener care să fie în piață, să înțeleagă ce vrea publicul, să fie acolo în fiecare zi”, a subliniat el. De altfel, timp de 12 ani, înainte să fie închis, clubul The Office din București ”a mers foarte bine ”, a mai spus omul de afaceri, cu excepția ultimelor șase luni, când ”nu prea a mai mers”.
”Mi-am dat seama că nu mai pot face această treabă și am început cu restaurantele. Nu vrei să rămâi într-un club toată viața, te căsătorești, prioritățile se schimbă ”, a mai dat el un mic amănunt legat de decizia care l-a determinat să închidă atunci clubul. În prezent, mai există un The Office în Mamaia, altul în Predeal și încă unul în franciză la Iași.