Pentru că o consideră ”tehnologia viitorului”, omul de afaceri Augustin Oancea, directorul general al Tinmar (cel mai mare furnizor privat de energie din România), a plănuit investiții importante într-o rețea de stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Fără a da foarte mlte amănunte despre acest proiect, Claudia Marta, președinte Fundație Tinmar, a spus că prima stație o sa apară în 2017, pentru flotă fiind achiziționate déjà două mași electrice marca BMW i3.
Augustin Oanea este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, fiind prezent în TOP 300 Capital ”Cei mai bogați români”. Acesta a reușit în doar câțiva ani să pună pe picioare un business de sute de milioane de euro.
Tinmar a apărut pe piaţă în 2001, începând cu comercializarea produselor petroliere. În următorii ani, şi-a extins portofoliul, devenind pe rând şi furnizor de energie electrică, de gaze naturale şi producător de energie regenerabilă din panouri solare. În 2009 a devenit prima companie românească listată la European Energy Exchange, iar din 2012 a intrat pe segmentul producătorilor de energie regenrabilă. Un an mai târziu a atins cifra record de 100.000 de tone de produse petroliere comercializate, iar din 2014 compania este liderul pe piaţa concurenţială de energie.
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 733 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 400% faţă de 2010.