Comisia Europeană va propune amânarea cu un an, până în 2012, a termenului până la care România trebuie să-şi ajusteze deficitul bugetar sub 3% din PIB. “Comisia Europană a ajuns azi la concluzia că România a luat măsuri concrete pentru a-şi corecta deficitul bugetar. Însă, având în vedere recesiunea peste aşteptări din 2009, Comisia propune prelungirea termenului pentru reducerea deficitului sub 3% din PIB cu un an, până în 2012”, se arată într-un comunica
Comisia Europeană va propune amânarea cu un an, până în 2012, a termenului până la care România trebuie să-şi ajusteze deficitul bugetar sub 3% din PIB.
“Comisia Europană a ajuns azi la concluzia că România a luat măsuri concrete pentru a-şi corecta deficitul bugetar. Însă, având în vedere recesiunea peste aşteptări din 2009, Comisia propune prelungirea termenului pentru reducerea deficitului sub 3% din PIB cu un an, până în 2012”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Instituţia estimează că economia României a scăzut cu 7% în 2009, peste estimări.
Propunerea de amânare cu un an a termenului pentru reducerea deficitului va fi discutată de Consiliul ministrilor de Finanţe – Ecofin- la şedinţa din februarie.
Amânarea cu un an a ţintei de reducere a deficitului nu ar trebui interpretată ca un cec în alb oferit autorităţilor de la Bucureşti.
Comisarul European pentru probleme economice şi monetar, Juaquin Almunia (foto) avertizează că eforturile pentru reducerea deficitului trebuie continuate.
“Eforturile de consolidare trebuie să continue – în linie cu condiţiile prevăzute în pachetul de asistenţă financiară – pentru a asigura corectarea deficitului până în 2012”, a declarat Almunia.
Potrivit Comisiei Europene, legea bugetului de stat pe 2010 prevede măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare cu 2% din PIB, precum şi măsuri pentru creşterea veniturilor cu 1,5% din PIB. Deficitul bugetar al României ar trebui să scadă la 5,9% din PIB în 2009.
Comisia estimează însă că deficitul bugetar pe 2009 va ajunge la 7,8% din PIB, faţă de ţinta de 7,3% prevăzută în acordul cu FMI. România nu este singura ţară membră UE care a depăşit nivelul maxim al deficitului bugetar, prevăzut în tratatul de la Maastricht – de 3% din PIB. În total, 20 de state membre UE au probleme cu cheltuielile guvernamentale. Aflaţi aici care sunt acestea şi ce termene au primit pentru remedierea situaţiei.
România ar trebui să beneficieze de un pachet de sprijin financiar în valoare de circa 20 de miliarde de euro, contractat în vara anului trecut sub forma unor împrumuturi de la FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BEI şi BERD. Virarea tranşelor din împrumuturile externe programate pentru luna decembrie a fost amânată din cauza crizei politice pentru mijlocul lunii februarie, în cazul FMI, respectiv la începutul lunii martie, pentru sumele aferente împrumutului de la Comisia Europeană.