Generali Asigurări a propus Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare (UNSAR) dezvoltarea unei aplicaţii IT comune la nivelul întregii pieţe, în care să fie introduse datele completate pe formularul de constatare amiabilă de părţile implicate în accident, stabilind vinovatul accidentului, precum şi schema producerii acestuia.
„Dorim ca această aplicaţie să fie dezvoltată, acceptată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi de toate organismele din piaţă”, a afirmat directorul de Asigurări Generale al companiei, Adrian Marin.
El a precizat că astfel poate fi eliminată subiectivitatea inspectorilor de daune, însă măsura nu va fi foarte utilă dacă va fi utilizată numai de câţiva asiguratori. „Am propus deja UNSAR, nu neapărat aplicaţia noastră, ci o abordare unitară”,a subliniat Marin.
Potrivit reprezentantului companiei de asigurări, în acest proiect ar putea fi implicată şi Poliţia, pentru a verifica dacă situaţiile cuprinse în aplicaţie sunt în conformitate cu legislaţia rutieră.
Prima aplicaţie e folosită deja intern
Generali a dezvoltat intern o astfel de aplicaţie IT, care cuprinde o bază de date de 144 de situaţii posibile de accidente uşoare.
Mai mult, compania va realiza şi o bază de date în care să cumuleze toate cazurile atipice pe care inspectorii de daune le vor întâlni în practică. Normele prevăd peste 200 de cazuri.
Potrivit Mediafax, Generali Asigurări a primit de la începutul acestei luni, când a intrat în vigoare aplicarea constatului amiabil, peste 100 de astfel de dosare, mulţi dintre clienţi venind cu formularul de constatare necompletat.
Personalul va fi suplimentat pe segmentul de daune
40% din daunele înregistrate de Generali la nivel naţional sunt în Bucureşti. Compania primeşte pe zi circa 80-100 de daune raportate în Bucureşti, din care 30 sunt pe RCA, iar din acestea 20 s-au bazat pe constatul amiabil, de la începutul acestei luni.
Astfel, compania estimează o creştere a personalului pentru segmentul de daune, cu circa 5%. În prezent, Generali are 95 de salariaţi la nivel naţional, care lucrează în departamentele de despăgubire.
Constatarea amiabilă de accident permite părţilor implicate în accident să completeze, pe un singur formular, elemente privind circumstanţele producerii evenimentului, datele personale de identificare şi ale vehiculelor implicate, precum şi ale propriilor asigurători.