Propunere de arestare preventivă pentru medicii de la Sf. Pantelimon. Decizia se va lua joi, 8 august

Sf. Pantelimon

SURSA FOTO: adevarul.ro

Procurorii au decis ca medicii care se fac vinovați de decesul celor 17 persoane de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București să ajungă joi, 8 august, în fața judecătorilor de la Tribunalul București. Procurorii au propus arestarea preventivă a medicilor.

Medicii de la Sf. Pantelimon ajung azi la Tribunalul București

Cele două doctorițe de la Secția de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Sfântul Pantelimon din București, acuzate de omor calificat cu premeditare, vor fi prezentate joi Tribunalului București. Procurorii au formulat propuneri pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă, acestea fiind analizate de instanță.

Medicul M.M.A. și colega sa P.M. sunt suspectate de moartea unui pacient de 54 de ani, aflat într-o stare de vulnerabilitate extremă. Femeile au fost reținute miercuri, după ce procurorii au adus acuzații grave.

Este vorba despre reducerea nejustificată a dozei de noradrenalină. Acest medicament este esențial pentru menținerea tensiunii arteriale la pacienții în stare critică.

Ce spun anchetatorii?

Potrivit anchetatorilor, prima tentativă de omor a avut loc pe 26 martie 2024. În acea zi, la ora 16:45, medicul M.M.A. a scăzut drastic doza de noradrenalină a pacientului de la 15 ml/h la 1 ml/h. Pacientul, care avea o tensiune arterială de 49/29 mm/Hg și era într-o stare hemodinamică instabilă, a fost la un pas de moarte. Doar intervenția promptă a unei asistente medicale, care a corectat doza prin perfuzie, a prevenit decesul.

Al doilea incident, soldat cu moartea pacientului, s-a petrecut pe 4 aprilie 2024, la ora 13:17. De data aceasta, ambele doctorițe au redus doza de noradrenalină de la 20 ml/h la 1 ml/h. În urma acestei acțiuni, pacientul a intrat în stop cardio-respirator și a decedat la ora 15:00, după 58 de minute de la reducerea dozei.

În urma acuzațiilor, cele două au petrecut noaptea în arest. Ele au fost reținute pentru 24 de ore. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au solicitat emiterea mandatelor de arestare preventivă. Ele vor fi discutate în ședința de joi a Tribunalului București.

Ancheta continuă pentru a stabili motivele și circumstanțele exacte ale acțiunilor întreprinse de cele două femei.

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Au avut loc percheziții în București

Miercuri, procurorii și polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile unor angajați ai Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București.

Aceste acțiuni au avut loc în cadrul unei anchete deschise în urma decesului a 17 pacienți internați la terapie intensivă în decurs de doar patru zile.

Patru membri ai personalului medical au fost conduși la audieri.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut demisia conducerii Spitalului „Sf. Pantelimon”. El și-a motivat decizia spunând că sunt deficiențe grave în funcționarea unității. De asemenea, a mai invocat și pierderea încrederii publice.