Două programe ale Comisiei Europene încearcă să convingă companiile romåneşti să investească în Japonia şi Coreea de Sud. Ce şanse au firmele autohtone pe două dintre cele mai competitive pieţe din lume?
Ultima iniţiativă promovată în mediul de afaceri romånesc este programul EU Gateway. „Vom ajuta firmele să îşi creeze o strategie, le vom oferi informaţii despre aceste pieţe, despre posibilii parteneri, produsele preferate de clienţii de acolo, condiţiile de intrare şi reglementări“, spune Roxana Iosif, business analyst în cadrul Deloitte, compania care va implementa acest program în statele membre UE. Pentru a fi acceptate, firmele amatoare trebuie să activeze într-unul dintre următoarele domenii: construcţii, sănătate şi tehnologii medicale, tehnologii de mediu şi energie, tehnologia informaţiei şi telecomunicaţii, design vestimentar şi design interior.
În Romånia, însă, nu există nicio companie specializată în ultimele două sectoare. Apoi, spune Roxana Iosif, „pentru mine a reprezentat o surpriză includerea unor domenii precum cele tehnologice şi construcţiile“, făcånd astfel referire la gradul ridicat de dezvoltare pe care îl cunosc aceste două sectoare în statele asiatice. „Însă, continuă ea, conform studiilor efectuate de Comisia Europeană, Coreea şi Japonia consideră inovatoare produsele europene din aceste domenii, mai ales în ceea ce priveşte materialele de construcţii, în Europa existånd resurse care la ei fie nu sunt, fie au fost epuizate“.
Pe långă apartenenţa la unul dintre aceste sectoare, firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să aibă o vechime de cel puţin cinci ani, să fi colaborat în trecut cu companii din afara ţării şi să aibă o strategie de business bine pusă la punct. De asemenea, trebuie să aibă o cifră de afaceri destul de mare şi un personal suficient de numeros încåt să poată activa pe pieţele coreeană şi japoneză. Prevedere destul de vagă, pe care oficialii programului nu au lămurit-o. Totuşi, un alt proiect cu miză asemănătoare derulat de UE, „Programul de Pregătire Profesională în Japonia şi Coreea“, care oferă cursuri mai complexe, atåt de limbă şi cultură japoneză, respectiv sud-coreeană, cåt şi traininguri privind modelul de business din aceste pieţe, precizează că firmele participante trebuie să aibă o venituri anuale de cel puţin un milion de euro şi măcar cinci angajaţi.
Ideea, bine-venită. Şansele de reuşită, minime
„Interes din partea companiilor există, însă multe dintre ele nu îndeplinesc criteriile de accedere“, spune Corina Dumitru, consilier de relaţii publice în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrii (CCIR), instituţie însărcinată cu derularea acestui din urmă program în Romånia.
„Desigur că iniţiativa este bună, pentru că, oricånd ar cădea pieţele europene tradiţionale, putem avea pieţe alternative“, comentează aceste programe Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Romånia (AOAR). Dar o companie romånească poate avea şanse reale de intrare într-o asemenea economie doar dacă reuşeşte „să construiască de-a lungul anilor o relaţie de afaceri, întåi ca exportator şi abia apoi, eventual, ca investitor în zonă“. Pe de altă parte, „fiind pieţe îndepărtate, costurile de promovare şi riscurile (reacţiile la reclamaţii, de exemplu) sunt atåt de mari, încåt e greu de crezut că avem exportatori în zonă“, spune Florin Pogonaru. Un alt impediment este nivelul crescut al preţurilor de pe piaţa imobiliară asiatică. Potrivit ultimului raport Cushman&Wakefield, închirierea unui spaţiu costă annual 1.745 de euro pe metru pătrat, de peste zece ori mai mult decåt în Romånia. „Deci singurii care şi-ar permite o asemenea mişcare sunt multinaţionalele, gen Mittal sau TMK Artrom“, concluzionează preşedintele AOAR. Evident, niciuna nu are capital majoritar romånesc.
«Pentru a avea şanse pe aceste pieţe, o companie trebuie să construiască de-a lungul anilor o relaţie de afaceri, întåi ca exportator şi abia apoi ca investitor.»
Florin Pogonaru, preşedintele AOAR
Asia, taråm virgin pentru firmele europene
PROFIL Potrivit unui studiu realizat anul acesta de Organizaţia de Comerţ Exterior din Japonia (JETRO), 35% din subsidiarele companiilor străine din Japonia au între 11 şi 50 de angajaţi, 30%, maximum 10 angajaţi, iar 21% din ele, peste o sută de angajaţi. În ceea ce priveşte investiţia iniţială, o treime din firme au alocat mai puţin de 300.000 de euro, altă treime, între 300.000 de euro şi trei milioane de euro, şi doar 16%, peste această sumă.
Raportul arată că principalele motive pentru care companiile europene şi nord-americane nu sunt dispuse să intre pe piaţa niponă sunt costurile ridicate ale måinii de lucru (argument menţionat de 30% dintre companiile chestionate) şi diferenţele de limbă şi cultură (25%).
PRECAUŢIE Preferinţa companiilor romåneşti pentru comerţul cu statele europene este firească, ţinånd cont că 77% din companiile din ţările membre UE şi-au deschis subsidiare numai pe Bătrånul Continent, doar 9% din ele optånd şi pentru o reprezentanţă în Asia. La nivelul UE, cele mai multe companii care au început demersurile pentru parteneriate în afara continentului sunt din sectoarele comerţ (25%) şi producţie (20%).
Potrivit Observatorului European al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, doar 8% dintre IMM-urile europene exportă, 12% importă şi 5% dintre ele obţin venituri din parteneriate sau reprezentanţe externe. Pe de altă parte, numai o treime dintre firmele europene au stabilit contacte cu parteneri din afara ţării de origine.
