Preşedintele parlamentului din Turcia, Mustafa Sentop, oficial din conducerea partidului aflat la putere, a cerut vineri reintroducerea pedepsei cu moartea pentru anumite fapte, relatează DPA, conform Agerpres.
Comentariile sale vin după o solicitare similară făcută în această săptămână de Devlet Bahceli, un aliat de extremă-dreapta al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Pedeapsa capitală a fost ultima dată folosită în Turcia în 1984. Parlamentul a adoptat un pachet de reforme în 2002 care a inclus şi abolirea sa. Pedeapsa cu moartea a fost eliminată din Codul Penal în 2004 în contextul încercărilor Turciei de a deveni stat membru al Uniunii Europene.
Redeschizând dezbaterea, preşedintele parlamentului a spus că pedeapsa cu moartea ar trebui restricţionată la crimă şi la agresiuni sexuale asupra copiilor, potrivit agenţiei naţionale de presă Anadolu.
Mustafa Sentop, unul dintre oficialii din conducerea Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP) al lui Erdogan, a spus, totuşi, că subiectul trebuie discutat în parlament, în contextul în care ar fi nevoie de schimbări la Constituţie.
Reintroducerea pedepsei capitale ar opri orice încercare a Turciei de aderare la UE
Erdogan a vorbit despre un referendum pentru reintroducerea pedepsei capitale după tentativa de lovitură de stat din 2016. O astfel de decizie ar pune capăt oricărei încercări a Turciei de a adera la UE, un proces care este deja îngheţat.
Devlet Bahceli a spus că parlamentul ar trebui să reintroducă pedeapsa cu moartea când îşi va relua sesiunea în octombrie. Pedeapsa capitală ar acţiona ca o descurajare, a precizat el, invocând fapte penale specifice precum agresiuni sexuale asupra copiilor şi femeilor.
În ultimele săptămâni au avut loc proteste ale femeilor în mai multe oraşe din ţară în legătură cu îngrijorările că Ankara s-ar putea retrage din tratatul european privind violenţa de gen.
Organizaţiile civice spun că peste 400 de femei au fost ucise în 2019 din cauza genului lor, crimele presupunându-se a fi fost comise de rude sau parteneri de sex masculin. Guvernul nu are statistici cu astfel de date bazate pe gen.