Președintele Consiliului European, Charles Michel, a făcut o vizită oficială, miercuri după-amiază, la Kiev, de unde a transmis un mesaj public despre Ucraina și planurile militare ale lui Vladimir Putin.
Consiliul European: Putin nu va reuși nici să distrugă suveranitatea Ucrainei, nici să divizeze Uniunea Europeană
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, „nu va reuşi nici să distrugă suveranitatea Ucrainei, nici să divizeze Uniunea Europeană”, a declarat Charles Michel, într-o conferință de presă organizată la Kiev, potrivit cotidianului francez Le Figaro.
„Nu sunteţi singuri, noi vă suntem alături şi vom face tot posibilul pentru a vă susține şi pentru a face astfel încât Ucraina să câştige războiul”, a adăugat Charles Michel. Acesta a salutat capacitatea Uniunii Europene „de a lua decizii împreună, în unanimitate” de a impune sancțiuni economice Rusiei.
Zelenski, propunere pentru Putin
Acesta a anunțat că este dispus să schimbe prizonierii de război ruși” în schimbul evacuării „în siguranță” a civililor și militarilor ucraineni din Mariupol.
”Potrivit informaţiilor noastre, ei (n.r. ruşii) ţin 120.000 de oameni în Mariupolul asediat. Crimele care au loc acolo sunt mult mai înfricoşătoare şi la scară mai largă decât în Borodeanka”, a afirmat preşedintele Zelenski în timp ce vorbea alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Kiev.
”Sunt încrezător că, prin eforturi conjugate, îi putem aduce pe toţi cei responsabili în faţa justiţiei şi vă promit că îi vom găsi pe toţi”, a adăugat preşedintele ucrainean.
Volodimir Zelenski a afirmat faptul că prioritatea sa este admiterea Ucrainei în Uniunea Europeană.
„Aceasta este o prioritate pentru statul nostru, pentru forţa poporului nostrum”, a spus președintele ucrainean.
Momentan, războiul continuă în Ucraina și se pare că armata rusă este din ce în ce mai aproape să iasă învingătoare din conflictul militar declanșat la data de 24 februarie. Noua strategie pusă în aplicare de Vladimir Putin are deja rezultate.
Ucrainenii se predau? Răsturnare de situație
Anunțul a fost făcut de un separatist. Într-un interviu acordat pentru agenţia rusă Interfax, acesta a precizat că 5 soldaţi de la Azovstal ar fi depus armele.
La rândul său, miliţia pro-rusă din Doneţk a asigurat că 5 soldaţi ucraineni şi-au depus armele şi au părăsit uzina siderurgică Azovstal din Mariupol.
„Cinci soldaţi ai Forţelor Armate ucrainene au acceptat oferta miliţiei din (autoproclamata) Republică Populară Doneţk şi a Forţelor Armate Ruse, şi-au depus armele şi au părăsit incinta uzinei Azovstal”, a declaraţi un separatist pentru agenţia rusă de presă Interfax.
Rușii fac ravagii în Ucraina
În același timp, separaţiştii pro-ruşi au mai vorbit și despre situația civililor din zonă. Sursele citate au susţinut că mai aproape de 140 de civili de casele lui Azovstal au fost evacuaţi.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova anunță că noaptea trecută 73 de ținte militare din Ucraina au fost lovite de ruși.
„Atacurile aeriene ale forţelor ruse au lovit 73 de ţinte militare în Ucraina în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, Igor Konaşenkov, transmite agenția de presă DPA.
În urma impactului, zeci de soldați ucraineni și-au pierdut viața, iar mai multe blindate au fost distruse, a mai spus acesta.
„Ca rezultat al impactului rachetelor de înaltă precizie în zonele Novovoronţovka şi Kiselivka, un număr de până la 40 de soldaţi ucraineni, precum şi şapte vehicule blindate au fost distruse”, a declarat Konaşenkov.
Peste 1.000 de obiective militare au fost bombardate
Acesta a mai adăugat și că atacurile au fost îndreptate mai ales împotriva unor ţinte tactice. „În plus faţă de atacurile forţelor aeriene, artileria şi forţele de rachete au bombardat 1.053 de obiective militare”, a afirmat Konaşenkov în briefingul zilnic din cursul dimineţii.
Pe de altă parte, oficialul rus nu a dat niciun detaliu despre ofensiva terestră rusă şi nici nu a precizat dacă au fost cucerite localităţi ucrainene. Declarațiile venite din Rusia nu au putut fi confirmate și din alte surse independente.