Donald Tusk a propus o amânare ”flexibilă” de 12 luni a datei ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană. La summitul de săptămâna trecută, liderii UE au dat termen Regatului Unit până la 12 aprilie să ratifice acordul şi apoi să iasă din Uniunea Europeană pe 22 mai, să prezinte un plan alternativ credibil pentru a primi o amânare pe termen mai lung sau să părăsească UE fără un acord pe 12 aprilie
Propunerea lui Donald Tusk ar trebui să primească întâi aprobarea liderilor Uniunii Europene, în cadrul summitului UE de săptămâna viitoare.
Guvernul premierului Theresa May redactează o scrisoare adresată Partidului Laburist din opoziţie ce ar putea sugera permisiunea ca deputaţii să decidă dacă ar trebui să fie organizat un referendum de confirmare cu privire la orice acord asupra Brexitului, a informat joi publicaţia The Guardian.
„O scrisoare către Laburişti, în care se conturează poziţia (guvernului) după două zile de discuţii, este în curs de redactare”, a declarat editorul politic al ziarului, Heather Stewart.
„Mi s-a spus că este probabil ca aceasta să includă ideea că un referendum de confirmare ar trebui să fie o opţiune pusă la dispoziţia membrilor parlamentului”, a precizat ziaristul britanic.
O echipă a executivului de la Londra a discutat miercuri şi joi cu o delegaţie a Partidului Laburist pentru a încerca să găsească o ieşire din impas.