Prospecțiuni a finalizat lucrările de achiziţie de date seismice 3D pentru Romgaz SA, în regiunea Transilvania, în cadrul unui proiect care s-a întins pe perioadă a opt luni, conform unui comunicat al companiei.
Angajații Prospecţiuni au efectuat lucrări pe raza a 60 de localităţi din judeţul Sibiu, suprafaţa prospectată fiind de aproximativ 900 kilometri pătrați.
"Zona Mediaşului este o regiune cu tradiţie în explorarea şi exploatarea gazelor convenţionale. Ne bucurăm că prezenţa noastră în regiune a adus beneficii economiei locale, prin generarea unor noi locuri de muncă, închirierea spaţiilor, achiziţia de materiale etc., şi că rezultatele echipei au contribuit la o cunoaştere aprofundată a resurselor naturale ale ţării', a declarat, în comunicat, Gehrig Schultz, CEO Prospecţiuni.
Reprezentanții companiei țin să precizeze că au folosit metode standard de achiziţie a datelor seismice, constând, în principal, în generarea de unde elastice şi înregistrarea lor, prin folosirea geofonilor şi a staţiilor telemetrice, realizându-se, astfel, o 'ecografie a pământului'. "Absolut nicio clădire, casă sau altfel de imobil nu au fost afectate de tehnicile folosite de companie", se menţionează în comunicat. Totodată, compania susține că pentru finalizarea lucrărilor a semnat cu toate primăriile acorduri de încheiere a proiectului, fără a afecta producţia agricolă. În acelaşi timp, Prospecţiuni a înregistrat aproximativ 1.800 de înţelegeri cu proprietarii privaţi, pentru permiterea accesului temporar pe terenurile acestora.
"Este un proiect care ne dă speranţa că lucrurile vor reintra în firescul lor şi care ne aduce cu un pas mai aproape de independenţa energetică a României", a mai spus Gehrig Schultz.