Instituţia a decis sancţionarea companiei deoarece aceasta nu a modificat informaţiile referitoare la produsul ‘cartofi prăjiţi’, prin care consumatorii sunt induşi în eroare.
Joi, ANPC a transmis un comunicat prin care solicita Consiliului Naţional al Audiovizualului în legătură cu un spot publicitar al companiei McDonald’s care induce în eroare consumatorii. Potrivit ANPC, prin difuzarea spotului publicitar ‘Cartofii prăjiţi de la McDonald’s aduc aminte de bunici’ se transmit două informaţii care pot induce în eroare consumatorii. Prima este aceea că produsul ‘cartofi prăjiţi’ ar proveni din cartofii proaspeţi achiziţionaţi de la piaţă, în condiţiile în care materia primă utilizată este ‘cartofi congelaţi’ (care conţin şi alte adaosuri, inclusiv aditivi).
‘Urmare unui control desfăşurat de comisarii Autorităţii în reţeaua de restaurante Mc Donald’s asupra originii şi calităţii cartofilor prăjiţi a rezultat faptul că produsul cartofi prăjiţi provine din tratarea termică a produsului cartofi congelaţi, materie primă a cărui listă a ingredientelor conţine următoarele: cartofi, ulei vegetal, dextroză, stabilizator – difosfat de sodiu’, se precizează în comunicatul ANPC.
Mai mult, Autoritatea arată că sintagma ‘aduc aminte de bunici’ induce consumatorului ideea falsă de reîntoarcere la calitatea de odinioară, de produs fabricat după metode artizanale, deşi, în realitate, produsul este industrial.
La rândul său, McDonald’s România susţine că ‘spotul TV referitor la cartofii prăjiţi McDonald’s are intenţia de a informa consumatorii despre calitatea şi originea produsului. Compania McDonald’s are unele dintre cele mai ridicate standarde de calitate din industrie. Prepararea corectă a produselor, dar şi respectarea practicilor de siguranţă alimentară sunt preocupări zilnice în toate restaurantele McDonald’s’, precizează, vineri, compania.
McDonald’s România a arătat, într-un comunicat, că pentru cartofii prăjiţi foloseşte soiurile Russet Burbank şi Innovator, iar cartofii sunt cultivaţi în Austria şi provin de la una dintre cele mai importante companii producătoare de profil, Frisch & Frost Austria.
‘Cele peste 120 de evaluări calitative pe care McDonald’s şi furnizorii săi le fac pentru a pregăti cartofii prăjiţi, pornind de la selecţionarea seminţelor de cartofi, până la plantarea, recoltarea, pregătirea şi verificarea produsului finit, demonstrează angajamentul companiei McDonald’s faţă de calitate’, se mai arată în document.
Fiecare cartof trebuie să îndeplinească standardele de calitate ale McDonald’s în ceea ce priveşte: umiditatea şi conţinutul natural de zahăr, dimensiunea, forma, culoarea, precum şi alte caracteristici.
În legătură cu produsul finit, compania arată că pentru prăjirea cartofilor este folosit ulei vegetal (un amestec de ulei de rapiţă şi ulei de floarea soarelui).
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, o practică comercială este considerată ca fiind înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false, care induc în eroare consumatorul mediu şi care îl determină sau este susceptibilă să îl determine să ia o decizie de tranzacţionare, pe care altfel nu ar fi luat-o.
SURSA: Agerpres