Sesizarea a fost formulată şi transmisă Curţii Constituţionale de către grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
Pe 6 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.
Amendamentul a fost respins iniţial de comisiile de specialitate
Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art.5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate. Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR„.
Au votat pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.
Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.
Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.
Cum a fost calificat proiectul de lege
Un alt amendament prevede că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.
Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional.
„În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet – şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, a susţinut Simonis.