Principalele nemulțumiri ale salariaților OMV Petrom includ oferta jignitoare pentru evoluția viitoare a veniturilor, sub rata inflației, valoarea redusă a tichetului de masă, și scăderea compensațiilor pentru biletele de tratament, conform unui comunicat.

Salariații OMV Petrom anunță un protest masiv împotriva companiei

Protestatarii au subliniat faptul că această ofertă nu reflectă eforturile lor constante și contribuția esențială la consolidarea poziției de lider al companiei în industrie, precum și la profitul de 2,5 miliarde de lei înregistrat în primele nouă luni ale anului 2023.

În loc să sărbătorească oferind cadouri copiilor, salariații au fost nevoiți să iasă în stradă,  pentru a atrage atenția asupra condițiilor salariale inacceptabile.

Câteva dintre declarațiile membrilor de sindicat care au participat la proteste

Acestea sunt câteva dintre declarațiile membrilor de sindicat care au participat la proteste:

„Vreau să trag un semnal de alarmă asupra faptului că ne sunt luate drepturi vechi, cu care noi angajații ne-am obișnuit.  Și aici mă refer la biletele de odihnă și tratament. Atâta timp cât compania atentează la dreptul nostru de refacere, nu vom fi de acord cu un contract colectiv de muncă prin care să renunțăm la dreptul nostru câștigat de-a lungul timpului prin negociere; drept care ne este la acest moment atacat de companie!”

„În situația în care inflația din ultimii ani a depășit 22%, amintim doar anul 2022 când compania a avut un profit de 2 miliarde de euro. Nu putem accepta o altă ofertă decât una în care inflația să fie acoperită integral, plus un procent.”

„Suntem determinați să luptăm pentru drepturile noastre și pentru un contract colectiv de muncă echitabil, chiar dacă asta înseamnă să ne facem auziți și să ne solicităm drepturile ieșind în stradă. Avem nevoie să ne fie recunoscute efortul și contribuția adusă la profitul colosal al companiei prin intermediul unei majorări salariale corecte și avantajoase!”

„Cerem o majorare a valorii tichetelor de masă, având în vedere faptul că valoarea acestora este cu mult sub media pe țară. Avem nevoie de o alimentație decentă, care să ne susțină aportul de nutrienți necesar desfășurării activității profesionale.”

„Vreau să subliniez că negocierile reprezintă o prioritate, iar majorarea salarială trebuie să compenseze creșterea nemaiîntâlnită a prețurilor. Avem nevoie de o creștere echitabilă care să reflecte dificultățile economice!”

Protestatarii, conștienți de importanța luptei lor, au rezistat în fața condițiilor meteo dificile, solidari în încercarea lor de a obține drepturile și respectul cuvenit pentru contribuția esențială la succesul și profitabilitatea OMV Petrom.

OMV Petrom este îndemnată să reevalueze oferta salarială și să vizeze un acord echitabil și benefic atât pentru angajații săi, resursa cea mai importantă.

Membrii de sindicat vor continua să își facă auzită vocea și să lupte pentru drepturile lor legitime în speranța unei soluții constructive.

Reprezentanţii OMV au reacționat imediat

Reprezentanţii companiei au reacționat imediat în urma acestui anunț. Potrivit acestora, remuneraţia angajaţilor este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze.

Totodată, include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii. Acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei va fi menţinut şi pe viitor.

„OMV Petrom se află în proces de negociere a Contractului colectiv de muncă cu sindicatul reprezentativ, Sindicatul Naţional Petrom. Menţionăm că remuneraţia angajaţilor OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze şi include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii, conform Contractului colectiv de muncă, precum şi alte beneficii, cum ar fi sistemul privat de asigurări, zile suplimentare de concediu de odihnă, indemnizaţie de concediu de odihnă, zile libere plătite pentru evenimente speciale, bonusuri legate de performanţă etc. Vom menţine acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei şi pe viitor, intenţie pe care am exprimat-o şi în cadrul negocierilor pentru Contractul colectiv de muncă. Ne bazăm pe buna-credinţă a partenerilor noştri de dialog social pentru a finaliza cât mai rapid negocierile, cu rezultate favorabile pentru salariaţii noştri”, au spus reprezentanţii OMV Petrom, conform Agerpres.