Taximetristii independenţi și-au dat întâlnire, azi, la un miting de prostest în Piața Constituției din București. Ei vor ca tariful practicat să revină la cifra din 2008, adică 1,95 lei/kilometru. |n plus, cer și ca acest tarif să fie în raport direct cu coeficientul de inflaţie.
Cu argumentul combaterii concurenţei neloiale și al evitării discriminării, taximetriştii vor reintroducerea tarifului extraurban, plus amenajarea de stații doar pe domeniul public. Ei susţin și că s-au avizat "nejustificat şi ilegal scăderi ale tarifelor de distanță", motiv pentru care nu îşi mai pot plăti cheltuielile de întreținere a mașinilor.
Taximetriştii vor să se unească și să negocieze (în grup), cu Primăria, un tarif unic mai mare; tariful mediu pe care îl au majoritatea companiilor de taxi bucureștene este acum de 1,4 lei pe kilometru, cu cinci bani mai mic decât în 2008.
Surprinzător sau poate nu, la nivel de declarații și intenții, părerile taximetriștilor sunt împărţite când vine vorba de o eventuală creștere a tarifului. „Cui nu-i convine tariful să-l schimbe. E o piață liberă, și între 1,39 și 3,5 lei pe kilometru oricine poate să taxeze cu oricât poftește. Ce tarif unic?“, întreabă pe un ton iritat Dan Sora, vicepreşedinte al Asociaţiei Taximetriştilor – ANPOTRT, și unul din asociații Taxi 2000. În fond, ține el să precizeze, „falimentul există în toate domeniile de business și curăță piețele de neaveniți. Modificările de tarife se decid în funcție de cerere și ofertă, și, după cum văd eu lucrurile, răspunsul pieței va fi crunt dacă scumpim“.
O mașină de taxi are, în general, încasări zilnice de circa 100 de lei, iar profitul este 10%, ceea ce înseamnă că, într-o lună, dacă luăm în calcul 26 de zile lucrătoare, un taxi aduce venituri de 2.600 de lei. După o aritmetică simplă, veniturile lunare ale taximetriștilor bucureșteni sunt de aproximativ 32,5 milioane de lei (puțin peste 7,5 milioane de euro).
Piața serviciilor de taximetrie din București – estimată la aproape 100 de milioane de euro pe an -, este împărțită între circa 400 de firme. Tariful mediu la care au aderat majoritatea companiilor de taxi este de 1,4 lei/km. Limita legală maximă le permite taximetriștilor să ajungă la 3,5 lei/km.
Numărul aproximativ de taxiuri din Capitală este de 12.500, dintre care – acuză cei din industrie – 700 au autorizații false, iar 2.800 au acte de la primăriile din localitățile învecinate Bucureștiului (Ilfov).
Pentru București, media privind ocuparea unei mașini în regim de lucru de 24 de ore este de 20 de clienți, iar o cursă medie are șapte kilometri. Loganul este mașina cea mai folosită drept taxi și reprezintă 80% din parcul auto.
Acesta este al treilea prostest al taximetriștilor, în 2011.