Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel ALFA" este nemulțumită de creșterea insuficientă a salariului minim, motiv pentru care organizează o acțiune de pichetare în faţa sediului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, informează organizația sindicală.
„40 de lei în plus la salariul minim, cât a anunţat Guvernul, nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măşti şi alte elemente de protecţie individuală. (…) Confederaţia Naţională Sindicală ‘Cartel ALFA’ (…) decide declanşarea unei serii de acţiuni de protest, având ca scop creşterea veniturilor lucrătorilor. Acţiunile de protest debutează marţi, 29 decembrie 2020 ora 10.00 printr-o acţiune de pichetare a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale!”, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.
Majorarea salariului minim este insuficientă
În comunicatul organizației sindicale mai este specificat faptul că majorarea salariului minim reprezintă un furt din munca lucrătorilor având în vedere că este insuficientă.
„Preţurile au crescut şi vor continua să crească. La fel şi productivitatea a crescut. În 2020 productivitatea a crescut cu 4,4%, deşi creşterea de anul trecut a salariului minim s-a bazat pe o estimare de 3,9%.
În prezent, în România, productivitatea este la jumătate din media uniunii Europene, pe când salariile sunt doar la un sfert. (…) Guvernul refuză să ia act de aceste evoluţii şi să le transpună legislativ prin ajustarea corespunzătoare a salariului minim.
Menţinerea acestui nivel al salariului minim, fără măsuri de îngheţare a preţurilor, este un furt din munca lucrătorilor, în beneficiul acţionarilor şi capitalului”, se precizează în comunicatul organizaţiei sindicale.
Trebuie menționat că luni, Guvernul a anunțat că salariul minim brut va fi majorat de la 2.230 de lei până la 2.300 de lei, începând cu 1 ianuarie 2021.