Tom Cruise se implică activ în controversa care se află în desfășurare în jurul Asociației Jurnaliștilor Străini de la Hollywood. Mai exact, actorul și-a returnat cele trei statuete ale Globurilor de Aur.
De menționat este faptul că, valul de protestea pornit de la lipsa de diversitate etnică din juriu. Astfel, viitorul Globurilor de Aur ar putea fi pus în pericol din cauza lipsei membrilor de culoare.
El a mai adăugat că le mulțumește tuturor membrilor Asociației Jurnaliștilor Străini care au adus o mare realizare atât pentru el cât și pentru echipa sa, dându-i tot ce este mai bun în fiecare zi.
„Vă mulțumesc! Aș vrea să mulțumesc Asociației Jurnaliștilor Străini. Este o mare realizare nu doar pentru mine, ci și pentru distribuție și echipă. Ei mi-au dat tot ce au avut mai bun în fiecare zi”, a spus actorul.
În ceea ce privește premiile obținute, de-a lungul carierei sale de mare succes, Cruise a câștigat premiul pentru cel mai bun actor, în rolul din „Born on the Fourth of July”, în 1990. Șapte ani mai târziu a fost premiat și pentru „Jerry Maguire”.
Totodată, actorul a mai câștigat și premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru „Magnolia”.
NBC nu va mai difuza Globurile de Aur în 2022
De menționat este faptul că, rețeaua americană de televiziune NBC a reacționat și ea. Aceasta a anunțat în cursul zilei de luni că nu va mai difuza ceremonia Globurilor de Aur din 2022, după o serie de critici cu privire la lipsa diversității și scăpări etice în rândul grupului care acordă premiile anuale pentru film și televiziune, relatează Reuters.
Decizia postului de televiziune vine după planul aprobat săptămâna trecută de către Asociaţia Presei Străine de la Hollywood – Hollywood Foreign Press Association (HEPA), care decernează premiile. Asociația a decis să recruteze mai mulți membri de culoare și de a face alte modificări în anul următor.
În acest context, NBC a declarat că reformele nu au fost suficient de rapide.
”Considerăm cu tărie că HFPA are nevoie de timp pentru a o face corect. Ca atare, NBC nu va difuza Globurile de Aur din 2022. Presupunând că organizația își pune în practică planul, sperăm că vom fi în măsură să difuzăm spectacolul în ianuarie 2023″, se arată în comunicat.