Romgaz Mediaș se va confrunta, luni, cu protestul organizat de 500 de angajați. Sindicatul Liber Romgaz se opune, astfel, intenției companiei de a micșora salariile de încadrare cu 5,82%. Conducerea companiei a oferit un răspuns oficial.
500 de angajați ai Romgaz Mediaș protestează împotriva micșorării salariilor
Protest la Romgaz Mediaș, luni. Sindicatul Liber Romgaz a comunicat vineri că 500 de sindicaliști de la Romgaz Mediaș și-au anunțat intenția de a organiza un protest în fața companiei, luni, 29 ianuarie.
Motivul principal al protestului este reducerea salariilor de încadrare cu 5,82%. Sindicaliștii protestează și din cauza absenței în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul curent a fondurilor destinate adaosurilor, primelor și indexării cu rata inflației.
Potrivit lor, aceste aspecte sunt stipulate în Contractul Colectiv de Muncă.
„Precizăm că acțiunea va avea loc în interiorul sediului SNGN ROMGAZ SA și în exteriorul acestuia, cu participarea a 500 de salariați.
Biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz speră să aibă un dialog deschis cu toate părțile implicate cu scopul sprijinirii salariaților care contribuie nemijlocit la rezultatele deosebite ale societății!”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber Romgaz.
Conducerea companiei Romgaz transmite angajaților că sunt în eroare
Conducerea companiei Romgaz Mediaș transmite sindicaliștilor că nu este de acord cu protestele de luni și oferă câteva argumente.
„În ceea ce privește intenția de organizare a unui protest în incinta Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz SA (ROMGAZ), precum și în afara acesteia, ținând cont de riscul perturbării activității societății, având astfel ca și efect încălcarea prevederilor art.2 din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, precum și a prevederilor art.9 al.c) din același act normativ, conducerea ROMGAZ, nu este de acord cu nici un fel de manifestări publice, care se intenționează a fi organizate pe terenuri sau în incinta clădirilor aflate în proprietatea sau folosința societății”, anunță Romgaz.
Răspunsul vizează afirmațiile liderului sindicaliștilor, Ioan Stoicovici. Potrivit reprezentanților Mediaș, afirmațiile lui cu privire la micșorarea salariilor sunt eronate și îi induc în eroare pe angajați.
„Față de susținerea domnului Stoicovici din adresa sindicatului cu nr. 3402/26.01.2024, respectiv intenția angajatorului de a micșora salariile de încadrare cu 5,82%, vă comunicăm următoarele:
1) afirmația domnului Stoicovici (din adresa sindicatului cu numărul nr.3402/26.01.2024), respectiv că este în intenția angajatorului de a micșora salariile de încadrare cu 5,82% este una mincinoasă și care induce în eroare angajații ROMGAZ”, transmite Romgaz.
Totodată, reprezentanții Romgaz susțin că i-au transmis domnului Stoicovici faptul că societatea nu are intenția de a reduce salariile de încadrare ale angajaților cu 5,82%.
Potrivit lor, este binecunoscut faptul că o astfel de modificare poate fi implementată doar prin semnarea unor acte adiționale la contractele individuale de muncă și nu prin proiecții bugetare.
„Ca o concluzie preliminare, o astfel de afirmație propagata in rândul salariaților Romgaz, cu privire la reducerea salariilor de baza cu 5,82%, produce o îngrijorare nejustificata care are rolul de a produce instabilitate in activitatea ROMGAZ (inclusiv în activitatea de producție), motiv pentru care analizăm căile juridice de aplicat în contextul în care se produce o astfel de instabilitate ca urmare a unor astfel de afirmații.
În final:
a) asigurăm angajații ROMGAZ că în anul 2024 nu vor fi diminuate/micșorate salariile de încadrare ale angajaților ROMGAZ cu 5,82%, astfel cum este susținut de către domnul Stoicovici prin adresa sindicatului cu nr.3402/26.01.2024.b) recomandăm membrilor Sindicatului Liber din ROMGAZ să promoveze orice discuție legată de amendarea prevederilor Legii Bugetului de Stat pentru anul 2024, într-un cadru amiabil și propice unor negocieri constructive”, concluzionează conducerea Romgaz Mediaș.