Acționari care controlează 54% dintre acțiunile grupului francez Renault au votat împotriva salariului și bonificațiilor decise de comitetul de conducere pentru Carlos Ghosn. Acești acționari, printre care se numără și statul francez, consideră suma de 7,2 milioane de euro mult prea mare. Cum votul acționarilor a fost doar consultativ, comitetul a decis că suma este rezonabilă fără a lua în serios decizia majorității acționarilor.
„Este important să aveți încredere în consiliul director. Cel mai important lucru este, în prezent, că Renault o duce bine și este în creștere. Board-ul nu ia decizii în urma unui capriciu. El acționează în baza autorității delegate de dumneavoastră, decide cine conduce compania și ce remunerație merită acesta pentru eforturile sale”, a răspuns Carlos Ghosn la întrebarea unuia dintre acționari.
Guvernul francez nu este de acord nici cu dublarea sumei acordate lui Carlos Tavares, șeful PSA Peugeot Citroen, pentru 2015. Acesta a obținut pentru anul trecut salarii și bonificații în valoare de 5,25 milioane de euro. Atât Renault cât și PSA consideră că banii acordați șefilor lor sunt meritați și în linie cu salariile altor conducători de mari companii auto europene. Să nu uităm că actualul șef al Volkswagen va primi 4,76 milioane de euro, iar remunerațiile totale ale membrilor consiliului de administrație al grupului german ating 63,24 milioane de euro, fapt ce a dat naștere unor discuții aprinse. Mai ales că grupul este zguduit încă de scandalul Dieselgate.
Citește și: Sfidarea Volkswagen: bonusuri de 63,24 mil. euro pentru șefi