Haos în țară din cauza protestului transportatorilor
Transportatori din întreaga țară au organizat miercuri o amplă acțiune de protest, formând coloane de camioane pe diverse tronsoane rutiere, în special în zona Bucureștiului, dar și în Cluj și Buzău.
Angajații operatorilor de transport au plecat din unele județe către Capitală pentru a-și exprima nemulțumirile față de tarifele polițelor obligatorii de răspundere civilă și pentru a solicita modificări legislative, inclusiv adoptarea unei legi anti-dumping.
Președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a prezentat lista revendicărilor, care include plafonarea polițelor de răspundere obligatorie auto (RCA) în regim de urgență la 5.000 lei pentru autovehiculele din clasa B0 (referitoare la asigurații noi, fără istoric de daune).
De asemenea, transportatorii cer amendarea OG 43/1997 privind toleranțele la mase și dimensiuni, precum și armonizarea acestui act normativ cu Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi și tarifele de utilizare a rețelei de drumuri fără dublă taxare.
O altă revendicare se referă la aplicarea unui „tratament fiscal nediscriminatoriu angajaților din mediul privat în privința alocației de cazare”. De asemenea, transportatorii solicită aplicarea sistemului RO-Etransport doar pentru mărfurile cu risc fiscal ridicat în conformitate cu prevederile Directivei Europene 2006/112.
În plus, ei doresc elaborarea în regim de urgență a unei legi anti-dumping, promovată prin Ordonanța de urgență pentru eliminarea concurenței neloiale din toate sectoarele economice.
Centura Bucureștiului e blocată și probleme sunt și la Cluj
Protestele transportatorilor au avut loc în București și în mai multe zone ale țării. În Capitală, transportatorii s-au adunat la Chiajna și au pornit în coloană către Pantelimon, unde zeci de camioane au participat la protest. De la Buzău, protestatarii s-au îndreptat către București, unde s-au alăturat transportatorilor din alte județe și au protestat pe Centura Bucureștiului.
Protestele la Cluj au început la ora 10:00, având ca principal obiectiv atragerea atenției guvernanților asupra taxelor care îngreunează activitatea firmelor de transport. Transportatorii au decis să circule cu camioanele la o viteză redusă, între 5 și 10 km/oră, pe traseul de la Gilău până la sensul giratoriu Luna de Sus. Pe o distanță semnificativă, se formează coloane de mașini. Începând cu ora 13:00, o parte dintre camioane vor continua deplasarea către Cluj-Napoca.
Este de menționat că în anumite zone ale țării, protestul transportatorilor se desfășoară în paralel cu cel al fermierilor.
Ministrul Agriculturii (PSD) promite că problemele reclamate se vor soluţiona, iar subvenţiile vor fi la valoarea maximă posibilă
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri că, până în prezent, ministerul său nu a primit nicio revendicare din partea protestatarilor, deoarece nicio asociație nu și-a asumat oficial acest protest.
„Din informaţiile apărute în spaţiul public, am văzut că problemele pe care le reclamă au legătură cu RCA şi cu permisele de conducere. Chiar dacă acestea nu ţin de Ministerul Agriculturii, voi face tot ce pot pentru a-i sprijini să găsim împreună o rezolvare”, transmite ministrul Agriculturii.
Ministrul de la PSD a anunțat că a programat deja o întâlnire cu toate asociațiile și federațiile pentru săptămâna viitoare, unde le va prezenta programele pregătite pentru acest an.
În cadrul acestor discuții, se așteaptă să abordeze și problemele semnalate în contextul protestelor.
„Vom putea vorbi, aşa cum facem mereu, la aceste întâlniri, despre problemele pe care le întâmpină şi sunt sigur că vom găsi, ca de fiecare dată, rezolvare. Aceste întâlniri le aveam programate înainte să apară acest protest. Îi asigur pe toţi fermierii că subvenţiile se acordă la timp! Subvenţia la motorină se va acorda în continuare la valoarea maximă posibilă.
Avem un buget consistent anul acesta, avem bani prevăzuți pentru toate sectoarele și evident că vom continua să sprijinim producția românească.
Nu pot să nu remarc faptul că acest protest spontan este masiv distribuit pe rețelele sociale de un partid politic. Știu că e an electoral și am o rugăminte pentru fermieri: să nu se lase confiscați de cei care nu au livrat nicio soluție pentru agricultura românească în ultimii 4 ani”, spune Barbu.