Mai multe grupuri de protestatari din ţară au ajuns sâmbătă la Bucureşti pentru a participa la mitingul "România spune nu corupţiei. Toţi pentru justiţie", care a fost anunţat începând cu ora 18,00 în Piaţa Universităţii.
În Capitală au ajuns şi clujenii care au pornit pe jos, în 10 ianuarie, într-un „Marş al speranţei”. Protestatarii, care au plecat în urmă cu zece zile din centrul oraşului Cluj-Napoca, au venit pe jos până la Bucureşti, ei parcurgând câte 40 de kilometri pe zi. Lor li s-au alăturat pe traseu mai multe persoane.
Conform Agerpres, aceştia s-au oprit pentru câteva minute în faţa sediului ALDE, urmând să se oprească şi la sediul central al PSD de pe bulevardul Kiseleff. Protestatarii poartă pancarte cu mesajele: „#Rezist”, „#Corupţia ucide”, „#Vă vedem”, „#Next level”, „PSD = ciuma roşie”.
Marşul de la Cluj-Napoca la Bucureşti se desfăşoară sub deviza: „Marşul speranţei. Toţi pentru justiţie cu fiecare pas”.
Alte grupuri de protestatari din ţară au sosit sâmbătă la Bucureşti cu trenul, aceştia reunindu-se în Gara de Nord, unde au afişat de asemenea bannere şi pancarte cu mesaje împotriva corupţiei şi a coaliţiei de guvernare.