Va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile
Secția penală JDL a Tribunalului Iași a decis vineri, 17 decembrie 2021, prelungirea arestării preventive propusă de DNA/DIICOT pe numele lui Cristian Dide. Amintim că protestatarul este cercetat într-un dosar de urmărire penală sub sărvârșirea infracțiunii de ”trafic de droguri de risc”.
”În baza disp. art.236 din Codul de procedură penală raportat la disp. art.234 din Codul de procedură penală şi art.235 din Codul de procedură penală, admite propunerea procurorului, formulată la data de 15.12.2021 în dosarul penal nr.360D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, de prelungire a duratei măsurii arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Dide Cristian – Mihai, sens în care: Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Dide Cristian – Mihai, cercetat în dosarul de urmărire penală nr.360D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de „trafic de droguri de risc” prev. şi ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i „introducere în ?ară, fără drept, de droguri de risc” prev. şi ped. de art. 3 alin.1 din Legea 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 din Codul penal, în condiţiile prevăzute de art. 38 alin. 1 din Codul penal, prin încheierea penală nr. 277/JDL/23.11.2021 pronunţată de judecătorul de drepturi ?i libertă?i în dosarul penal nr. 6229/99/2021 al Tribunalului, menţinută şi rămasă definitivă prin încheierea penală nr.233/CDL/26.11.2021 pronunţată în dosarul penal nr. 6229/99/2021 al Curţii de Apel Iaşi (mandat de arestare preventivă nr.138/UP/23.11.2021 emis de Tribunalul Iaşi), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.12.2021 până la data de 21.01.2022, inclusiv.
Ce mai arată decizia tribunalului
”Copie de pe dispozitivul prezentei încheieri se va comunica administraţiei locului de deţinere a inculpatului, respectiv Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă – IPJ Iaşi, pentru luarea măsurilor legale corespunzătoare. Constată că asistenţa juridică a inculpatului în prezenta procedură a fost asigurată de către un apărători aleşi. În baza art.275 alin.(3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpat. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.12.2021, ora 16,00.”, se arată în decizie.
De unde a pornit totul?
Amintim că Cristian Mihai Dide a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a procurat canabis şi a trimis două astfel de colete cu droguri la sediile DIICOT – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Iaşi.
Dide nu a făcut însă trafic de droguri, ci a vrut să demonstreze autorităţilor competente că în România se pot cumpăra şi vinde droguri fără niciun efort, la un click distanță, prin curier.
Protestatarul a comandat, în ianuarie 2020, muguri de CBD care conțineau un procent mic de THC şi a trimis un colet cu mugurii respectivi la DIICOT, în semn de protest. Mai mult, bărbatul s-a autodenunțat încă de atunci.