Aproximativ 300 de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei, faţă de proiectul legii graţierii care urmează să fie votat în Senat, luni.
Oamenii au purtat pancarte pe care se putea citi "Statul de drept nu se negociază", "Vă jucaţi cu focul" '' #vavedem'', "România cere, fără graţiere" ''PSD-istul neprins este negustor cinstit" şi au scandat "România, trezeşte-te!", "PSD, Ciuma roşie", "Vă vedem" "Plouă, ninge, uniţi vom învinge!".
În jurul orei 20,00, manifestanţii s-au încolonat şi au pornit spre Palatul Parlamentului, pe trotuar. Circulaţia pe traseul protestatarilor nu a fost întreruptă.
Protestul a fost convocat pe facebook.
''Duminică e ziua în care trebuie să le spunem parlamentarilor, mai tare decât oricând: #VĂVEDEM! Şi trebuie să îi facem să înţeleagă că, atunci când vor vota în plen amendamentele lui Şerban Niculae şi Traian Băsescu (de fapt resuscitarea OUG 13), ochii noştri vor fi aţintiţi asupra lor. Unii dintre ei au impresia că, dacă nu suntem în faţa lor fizic înseamnă că nu suntem atenţi. A venit vremea să le arătăm că nu e aşa. De aceea, vă invităm să aduceţi cu voi, la protest, o fotografie. Poate fi şi de când eraţi mai tineri, poate fi şi din profil, important e să vă reprezinte. Le prindem pe toate de gardul Palatului Parlamentului. "Zidul #VăVedem" va fi primul lucru pe care parlamentarii îl vor vedea luni, atunci când vor sosi la şedinţa de plen. Şi vor şti că mii de oameni sunt, încă, acolo. Sfatul nostru e să prindeţi fotografiile cu scotch de partea metalică sau să le sprijiniţi de zid. În acest fel, nu putem fi acuzaţi de distrugere, iar imaginea finală va fi una de maxim impact'', au scris organizatorii pe pagina de socializare. AGERPRES