Proteste în Italia faţă de obligaţia certificatului COVID-19. Mii de oameni au manifestat în centrul Romei faţă de măsura Guvernului de a implementa certificatul verde pentru Covid-19 obligatoriu pentru toţi angajații.

Manifestații violente în Italia

Unii dintre protestatari au încercat să treacă de cordoanele de poliţişti pentru a ajunge la biroul din centrul oraşului al premierului Mario Draghi. Un alt incident a fost când un grup separat a încercat să intre în sediul principalului sindicat din Italia, CGIL, conform News.ro.

Italia impune obligativitatea prezentării certificatului verde

Italia va deveni prima ţară din Europa care îi va obliga pe toţi lucrătorii să poarte certificatul verde, în efortul de a accelera vaccinările şi de a elimina infecţiile cu coronavirus.

Iniţial, permisul a fost conceput pentru a uşura călătoriile între statele Uniunii Europene. Certificatul digital sau pe hârtie arată că o persoană a primit cel puţin o doză de vaccin, a fost testat negativ sau s-a vindecat recent de Covid-19.

Cine nu prezintă certificatul verde, este suspendat fără plată

Orice lucrător care nu prezintă un certificat de sănătate valid începând cu 15 octombrie, va fi suspendat fără plată, dar nu poate fi concediat. Aproximativ 80% din totalul italienilor cu vârsta de peste 12 ani sunt acum complet vaccinaţi şi marea majoritate a oamenilor par să sprijine efortul de vaccinare şi utilizarea certificatului verde.

Premierul italian ramâne constant în finalizarea campaniei privind vaccinul

Premierul italian Mario Draghi a denunţat violenţele de sâmbătă şi a declarat că Guvernul său de unitate naţională rămâne angajat să-şi finalizeze campania de vaccinare.

„Dreptul de a manifesta pentru a-ţi susţine ideile nu poate degenera niciodată în acte de agresiune şi intimidare”, a spus el într-o declaraţie emisă de biroul său.

Oponenţii certificatului verde spun că aceste este o încălcare clară a libertăţii şi că este un mijloc de a forţa oamenii să se vaccineze.