Peste 1.000 de salariaţi de la Uzina Dacia din Mioveni au participat, vineri dimineaţă, la un protest spontan faţă de condiţiile de transport, după ce mai multe autobuze cu care fac naveta au fost implicate în accidente în ultimele luni.
UPDATE: 12:50 Adaugă informatii transmise de conducerea companiei.
Direcția de comunicare a producătorului auto a anunțat în urmă cu puțin timp că autobuzele implicate în accidentul produs pe 25 noiembrie în centrul orașului Pitești aparțin unei companii furnizoare de servicii de transport pentru Dacia.
"Automobile Dacia colaborează cu trei operatori independenți pentru transportul salariaților săi. 3 milioane de kilometri se parcurg anual pentru a se asigura necesarul de transport al salariaților. Cele trei societăți și mijloacele lor de transport sunt autorizate și certificate de autoritățile competente", sus'in reprezentanții producătorului auto de la Mioveni.
Conform sursei citate, marți, 29 noiembrie, a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă (CCSM) în cadrul căreia Președintele-Director General al Automobile Dacia și reprezentanții Sindicatului Automobile Dacia (SAD) au stabilit împreună acțiuni care au fost apoi comunicate angajaților. "Printre acțiunile deja întreprinse se numără și solicitarea ca Autoritatea Rutieră Română (ARR) și Registrul Auto Român (RAR) să verifice din nou, cât mai curând posibil, dacă societățile care asigură transportul salariaților respectă toate prevederile legale. Președintele-Director General a fost pe teren pentru a vedea starea autobuzelor.", se menționează în comunicat.
Sursa citată mai arată că astăzi, 2 decembrie, "în ciuda acțiunilor clarificate, comunicate și stabilite în ședința respectivă, acțiuni care țin de responsabilitatea Automobile Daci"a, un protest incorect, la care au participat câteva sute de angajaţi, a fost organizat în afara uzinelor. Protestul a generat pierderi de producție.
"Președintele-Director General Dacia reafirmă faptul că prioritatea numărul 1 a companiei este securitatea și sănătatea angajaților, atât la locul de muncă cât și în timpul deplasării la și de la locul de muncă. Planul de acțiuni pentru transport va fi coordonat cu rigurozitate, iar monitorizarea acestuia va avea loc în cadrul CSSM", mai spun reprezentanți din conducerea Dacia.
Mai jos găsiti stirea initială:
Angajaţii care au ieşit din schimbul de noapte au refuzat să urce în autobuzele care îi aşteptau şi s-au strâns pe platoul din faţa uzinei. Oamenii s-au arătat nemulţumiţi de starea în care se află mijloacele de transport, dar şi de lipsa de experienţă a şoferilor.
'Absenţa şcolilor profesionale se vede şi la ei. Mai sunt şcoli pentru şoferi? Îi luăm de pe stradă, le dăm carnetul (…) şi punem viaţa a 40 de oameni în mâna unui copil care doreşte şi el să aibă de lucru, dar el nu are o calificare necesară. El nu ştie că nu are voie să urce într-o maşină care nu are sistem de siguranţă', a spus viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache. Protestul a fost determinat de două accidente colective în care au fost implicate autobuze ale firmelor care asigură transportul angajaţilor de la Dacia.
Pe 2 august, două autobuze cu muncitori au intrat în coliziune pe o şosea din localitatea argeşeană Vultureşti, autorităţile activând planul roşu de intervenţie. În urma evenimentului rutier, 13 persoane au fost transportate la spitalele din Piteşti şi Mioveni.
Ultimul accident a avut loc pe 25 noiembrie, la Piteşti. Două autobuze în care se aflau peste 80 de angajaţi de la Dacia s-au ciocnit violent, 17 persoane fiind rănite, potrivit Agerpres.