Au fost închise sau blocate autostrăzile şi şosele spre Cairo, iar serviciile naţionale de cale ferată şi liniile de autobuz continuau să fie suspendate, marţi, pentru a doua zi consecutiv.
Organizatorii aşteaptă prezenţa a peste un milion de persoane, în împrejurimile pieţei Tahrir din Cairo, devenită simbol al protestelor, fără precedent în ultimii 30 de ani în Egipt, perioadă în care ţara a fost condusă cu mână de fier de către preşedintele Hosni Mubarak.
Străinii părăsesc Cairo, descriu haosul din capitală şi de pe aeroport
Mii de cetăţeni străini au părăsit în ultimele zile Egiptul din cauza tulburărilor din această ţară, mulţi dintre ei ajungând în stare de şoc acasă sau pe aeroporturi din regiunea Mediteranei, la bordul unor curse speciale.
“Oamenii care cumpăraseră bilete au avut dificultăţi să se urce în avion, pentru că aeroportul din Cairo este în haos absolut’, a relatat un turist canadian pentru Associated Press, după ce avionul său a aterizat marţi pe aeroportul din Frankfurt. ‘Terminalele sunt pline de oameni panicaţi. Personalul de la sol a dispărut, iar la poartă, chiar înainte de intrare, a trebuit să strângem 2.000 de dolari pentru poliţistul care o păzea… Nu ne-ar fi lăsat să trecem fără să plătim”, a mai povestit canadianul.
“Nu am anticipat protestele. Toţi am fost luaţi prin suprindere”, a declarat compatriotul său Brian Johnson, directorul adjunct al Şcolii canadiene din Cairo, care a părăsit Egiptul împreună cu 34 de colegi.
Ghişeele de check-in de pe aeroport sunt depăşite de situaţie, pentru că mulţi angajaţi ai EgyptAir nu au putut ajunge la lucru din cauza interdicţiei de circulaţie impuse între orele 15.00 şi 08.00, şi a blocajelor din capitală.
Departamentul de Stat al SUA a evacuat peste 1.200 de cetăţeni americani cu ajutorul unor avioane închiriate de guvern şi va mai repatria în jur de 1.400 în zilele următoare. ‘Nu puteţi crede la ce am asistat. Am văzut oameni jefuind, am văzut arme de foc, oameni împuşcând alţi oameni’, a relatat, la Larnaca, o turistă americană.
Zboruri suplimentare au fost anunţate şi de Turcia şi Grecia, unde autorităţile au comunicat că vor întări paza de coastă pentru a-i descuraja pe potenţialii imigranţi nord-africani.
“Pe un drum de 22 km din suburbie până la aeroport, am trecut prin 19 puncte de control, inclusiv nouă asigurate de civili”, a relatat un muncitor petrolier grec, sosit la Atena la bordul unui avion cu 181 de pasageri, dintre care 65 de americani.
Chiar şi Irakul a decis să îşi evacueze cetăţenii din Egipt, unde a trimis trei avioane, inclusiv pe cel al primului ministru.
O întrebare presantă este ce se va întâmpla cu zecile de mii de turişti aflaţi în alte zone ale Egiptului. Agenţiile de turism spun că îşi vor repatria toţi clienţii în această săptămână, la sfârşitul sejururilor sau cu zboruri închiriate, şi insistă că în staţiuni precum Hurghada şi Sharm el-Sheik nu şi-au făcut simţită prezenţa niciun fel de tulburări. Cu toate acestea, în unele staţiuni încep să lipsească unele alimente, iar unele restaurante refuză să servească străini. LIVE VIDEO:Pentru a urmări în direct desfăşurarea evenimentelor click aici Sursa: Agerpres