Potrivit sindicatelor din poliţie, o maşină a forţelor de ordine a fost vandalizată, în timp ce Le Figaro şi ziarul local Oise Hebdo au consemnat că poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte proiectile.
Înregistrări video postate în social media au arătat un grup de tineri înconjurând o maşină de poliţie în faţa liceului Mireille Grenet şi încercând să o răstoarne. În alte înregistrări se văd incendii în stradă.
Manifestaţiile şcolilor din Franţa au început săptămâna trecută, în contextul în care o parte din profesori şi elevi protestează împotriva menţinerii şcolilor deschise, în timp ce restul ţării este în lockdown. Ei susţin că acest lucru le pune în pericol sănătatea, având în vedere riscul de a contracta COVID-19 în şcolile aglomerate.
Săptămâna trecută, forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene după ce elevii au blocat accesul într-un liceu din Paris, în cadrul unui protest împotriva măsurilor sanitare inadecvate luate pentru a preveni contaminarea.
Pentru marţi, sindicatele profesorilor au prevăzută o zi de proteste pe plan naţional.
Restricții drastice la Paris
Conform unui anunț făcut de poliția franceză în data de 5 noiembrie, Parisul va interzice serviciile de livrare a preparatelor culinare şi pe cele de vânzare la pachet a acestora între orele 22:00 şi 06:00 începând din data de 6 noiembrie.
Preşedintele Emmanuel Macron a impus luna trecută un nou lockdown, magazinele neesenţiale – precum cele care nu vând alimente de bază şi medicamente – fiind nevoite să-şi închidă activitatea. De asemenea, oamenii trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere atunci când ies pe stradă. Însă după o săptămână de la introducerea acestor restricţii, Franţa înregistrează zilnic peste 40.000 de noi cazuri de COVID-19, iar peste 4.000 de pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă.
Restaurantele, închise în virtutea lockdownului, au putut vinde produse la pachet şi au făcut livrări, dar prefectura poliţiei din Paris a explicat că în cursul nopţii se adună numeroşi clienţi şi curieri, în pofida recomandării de respectare a distanţării fizice.
„Atunci când există oameni care nu respectă regulile jocului, expunând riscului sănătatea unui număr mare de persoane, trebuie să pui în practică noi restricţii”, a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, pentru BFM TV.