Costel Vânătoru, considerat unul dintre cei mari specialiști în domeniul agricol din România, a fost schimbat cu un membru PNL care nu are legătură cu domeniul. Primarul Constantin Toma a transmis, sâmbătă, o invitaţie cu antetul Primăriei către toate redacţiile prin intermediul cărora doreşte să îi invite pe buzoieni să vină în număr cât mai mare duminică, în centrul municipiului Buzău, pentru a-şi „apăra valorile naţionale şi a stopa abuzul”, notează stiri pe surse.
„Joi noapte, ca hoţii, Ministrul Agriculturii, domnul Adrian Oros a luat o decizie golănească: demiterea cercetătorului Costel Vânătoru din funcţia de director al Băncii Naţionale de Gene şi înlocuirea acestuia cu un jurist fără nicio legătură cu cercetarea ştiinţifică. Considerăm că această decizie este un atac direct la întreaga comunitate buzoiană şi la sănătatea românilor. VENIŢI CU TOŢII SĂ NE APĂRĂM VALORILE NAŢIONALE! VENIŢI CU TOŢII SĂ STOPĂM ABUZUL!”, se arată în invitaţia trimisă de primarul Constantin Toma.
Scopul major al băncii de gene de la Buzău este acela de a proteja soiurile româneşti.
Deocamdată, staţiunea are circa 10.000 de seminţe, dar îşi va spori resursele. Soiurile omologate în România vor putea fi recunoscute la nivel european şi internaţional, recunoaştere de care nu au beneficiat până acum.
Nu în ultimul rând, înfiinţarea băncii va ajuta la extinderea în producţie a soiurilor valoroase. Când legumele româneşti le vor înlocui pe cele de import vom fi câştigat bătălia, spunea cercetătorul Costel Vânătoru la numirea în funcţie, în luna septembrie.
Cercetătorul Costel Vânătoru, a fost declarat, în luna octombrie, Omul anului 2019 la Buzău, prin votul tuturor consilierilor locali.
Costel Vânătoru lucrează de peste 30 de ani în horticultură.