Oamenii din Cehia continuă să respingă majorarea vârstei de pensionare până la 68 de ani. Câteva mii de persoane s-au alăturat miercuri, 29 martie, protestelor care au loc în faţa sediului guvernului de la Praga.
Așadar, câteva mii de persoane s-au alăturat demonstraţiilor sprijinite de sindicate împotriva unei posibile majorări a vârstei de pensionare în Cehia până la 68 de ani.
Liderii manifestanţilor au acuzat executivul că ignoră dialogul social
Totodată, liderii manifestanţilor au criticat planul de majorare a vârstei de pensionari și au acuzat executivul de centru-dreapta că „ignoră dialogul social”, conform euronews.com
Guvernul intenţionează să prezinte în cursul acestui an un pachet de reformă a pensiilor. Se aşteaptă ca propunerile să includă noi limite la majorări automate ale pensiilor, având în vedere inflaţia neobişnuit de ridicată.
Postul public CT a relatat că este avută în vedere posibila creştere a vârstei de pensionare cu patru ani, până la 68 de ani. Planul constituie cel mai recent efort al guvernului ceh de a reduce deficitele bugetare substanţiale.
Oamenii se opun creșterii vârstei de pensionari și în Franța
Amintim că oamenii se opun creșterii vârstei de pensionari și în Franța. Principalele centrale sindicale din Franţa pregătesc o nouă zi de mobilizare naţională împotriva reformei pensiilor pe 6 aprilie.
Guvernul Elisabeth Borne a adoptat planul controversat de reformare a sistemului pensiilor prin asumarea răspunderii, evitând votul Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului. Două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie au fost respinse.
Opoziţia insistă pentru demisia Guvernului Elisabeth Borne, susţinând că nu mai are legitimitate, dat fiind că una dintre moţiuni a fost respinsă la limită. Opoziţia va contesta reforma pensiilor la Consiliul Constituţional.
Totodată, zeci de persoane au fost reţinute în urma protestelor desfăşurate marţi în Franţa faţă de planul creşterii vârstei de pensionare, potrivit informațiilor transmise de autorităţile franceze.
Prefectura Poliţiei a anunţat că 27 de persoane au fost reţinute în urma implicării în violenţe în Paris. Au avut loc confruntări între grupuri de protestatari şi forţele de ordine în centrul capitalei Franţei, precum şi în oraşele Lille, Toulouse şi Strasbourg, conform cotidianului Le Monde.
Sindicatul Confederaţia Generală a Muncii (CGT) a anunţat că peste două milioane de persoane au participat la protestele organizate în zeci de oraşe din Franţa. În schimb, Ministerul de Interne a estimat că la manifestaţii au fost prezenţi aproximativ 740.000 de oameni. În Paris, au fost aproximativ 93.000 de protestatari.