Sâmbătă, aproape 10.000 de persoane au participat la marşul de protest împotriva planurilor de deschidere a unui campus universitar chinez la Budapesta.
Proteste masive la Budapesta. Oamenii sunt împotriva deschiderii unui campus universitar chinez
Printre aceștia au existat și unguri care au avut pancarte pe care scria ”Trădare”.
„Nu sunt de acord cu întărirea relaţiei de tip feudal a ţării noastre cu China”, a declarat un student care s-a prezentat doar ca Patrik, adăugând că fondurile ar trebui folosite mai bine la „îmbunătăţirea universităţilor ungare în loc să construim una chineză”.
A fost semnat un acord cu Universitatea Fudan
În aprilie, guvernul ungar a semnat un acord cu Universitatea Fudan din Shanghai privind construirea unui campus pe un teren din Budapesta unde se prevedea anterior construirea unui cămin pentru studenţii unguri.
Potrivit guvernului, Fudan este o instituţie de talie mondială şi în noul campus „studenţii vor avea ocazia de a învăţa de la cei mai buni”.
Oponenţii liberali ai premierului Viktor Orban îl acuză că vrea să se apropie de China şi se tem că viitorul campus ar putea submina calitatea învăţământului superior, precum şi să crească influenţa Beijingului în Ungaria şi Uniunea Europeană.
Conform unor documente interne difuzate pe un site de internet, Ungaria a contractat un împrumut de 1,3 miliarde de euro pe lângă Beijing pentru a finanţa lucrările, cu un cost total evaluat la 1,5 miliarde de euro.
Protestele sunt lipsite de sens
Tamas Schanda, secretar de stat în Ministerul inovaţiei şi tehnologiei, a declarat într-o conferinţă de presă sâmbătă că protestele împotriva campusului sunt „lipsite de sens” în acest moment şi a denunţat „isteria politică” bazată pe zvonuri nefondate şi informaţii din presă, a consemnat MTI.
Responsabilul citat a precizat că nu au fost luate deocamdată decizii privind finanţarea sau implementarea proiectului, acestea fiind aşteptate probabil abia în a doua jumătate a anului 2022, când vor fi finalizate planurile cu privire la campus.
Primarul Budapestei, Gergely Karacsony (LMP, ecologist-liberal), considerat principalul adversar politic al lui Orban, se opune acestui proiect.
Sursă foto: Dreamstime