Poliţia cehă a făcut uz de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă duminică împotriva unei manifestaţii violente la Praga contra măsurilor luate de guvern pentru limitarea propagării coronavirusului, relatează AFP, citată de Agerpres.
Mai multe mii de manifestanţi, printre care suporteri ai unor echipe de fotbal, s-au strâns la Praga pentru a cere demisia ministrului sănătăţii, Roman Prymula, arhitectul măsurilor restrictive.
Manifestaţia a luat o turnură violentă când poliţiştii au început să disperseze mulţimea, numărul participanţilor fiind mult mai mare decât cel autorizat pentru adunări publice.
‘Participanţii au atacat poliţia fără niciun motiv’, a declarat presei şeful poliţiei pragheze, Tomas Lerch, în timp ce un alt responsabil al poliţiei a acuzat ‘ultraşii’.
‘Am recurs la tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi petarde’, a spus Lerch, precizând că în jur de 20 de poliţişti au fost răniţi.
Serviciile de urgenţă au indicat pe Twitter că au acordat îngrijiri unui număr de nouă persoane, iar patru răniţi au fost spitalizaţi.
Înaintea adunării, poliţia a reţinut în jur de 50 de persoane şi a confiscat artificii, bastoane telescopice, boxuri şi arme de foc.
Manifestaţia a fost organizată de asociaţia HON, dar suporterii de fotbal au reprezentat o parte importantă a mulţimii.
Ministrul sănătăţii ‘nu admite nicio opoziţie. Cum îndrăzneşte? Cu cine crede că vorbeşte? Nu suntem oi, suntem oameni normali’, a declarat pentru AFP Vlasta Ciencialova, o demonstrantă venită la Praga din estul ţării.
Ministrul Prymula i-a criticat pe manifestanţii pentru ‘dispreţul faţă de munca personalului medical’. ‘Ca rezultat, cred că vom avea sute de noi infectări’, a spus el.
Cehia ar putea impune carantină totală
Cehia, care are în prezent cea mai mare rată de creştere a numărului de infectări cu coronavirus, va aştepta cel puţin două săptămâni înainte de a decide dacă va impune carantina totală pentru a combate epidemia, a afirmat duminică vicepremierul Karel Havlicek, transmite Reuters.
Săptămâna trecută s-a decis închiderea barurilor şi restaurantelor, iar şcolile au trecut la învăţarea la distanţă. Sălile de sport şi de fitness, teatrele şi cinematografele erau deja închise, însă magazinele au continuat să funcţioneze.
Sâmbătă, Cehia a raportat încă 8.713 de cazuri de infectare, cel mai ridicat bilanţ pentru o zi de weekend.
Centrul european ECDC a indicat pentru Cehia o incidenţă de 828 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni, de peste 10 ori mai mare decât în ţara vecină Germania.
De la redeschiderea şcolilor în septembrie, numărul cumulat de cazuri a crescut de aproape 7 ori.