Protocolul urmăreşte în principal analiza aspectelor de ordin metodologic şi identificarea posibilităţilor de uniformizare a sferei de cuprindere a indicatorului statistic „numărul de salariaţi”, astfel încât să se poată exploata şi integra sursele de date administrative cu cele statistice pentru producerea şi diseminarea aceloraşi date statistice.
“Obiectivul principal al protocolului este analiza informaţiilor existente la nivelul surselor administrative şi transmiterea lor către INS în vederea dezvoltării unor procedee de reconciliere care să fie utile în exploatarea şi dezvoltarea statisticilor referitoare la piaţa muncii”, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit sursei citate, semnarea acestui protocol vine ca urmare a constituirii unui grup tehnic de lucru format din experţi ai Institutului Naţional de Statistică, Inspecţiei Muncii (IM), Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Necesitatea încheierii acestui protocol de colaborare între instituţiile publice (INS, ANFP, CNPP, ANAF, IM) pentru realizarea cadrului organizatoric şi metodologic privind transferul informaţiilor disponibile din surse administrative cu cele din domeniul statistic a fost principala concluzie a grupului tehnic de lucru.