La 4 martie 1801, ambasadorul spaniol a putut începe lunga sa călătorie  de la Viena la Constantinopol, sosind la București la 27 aprilie, „după cele mai mari străduințe posibile, prin niște drumuri periculoase, râpoase și pline de prăpăstii”.

„Sosind la frontiera Turciei, am întâlnit pe mihmandarul (funcționar de protocol însărcinat cu primirea oaspeților) pe care, din ordinul Sublimei Porți, mi-l trimisese Principele Valahiei pentru a mă însoți.

Mi-a pregătit îndată caii, trăsurile, escorta și locuința gratuită. Toată lumea din această țară s-a întrecut în îndatoriri și atenții.

Am răspuns cu acele expresii afective, care sunt atât de puternice în toate țările și indispensabile în cele orientale, urmărind mereu să împac sobrietatea cu fastul…

La o jumătate de leghe depărtare de Capitală a ieșit să mă primească, în numele Principelui, al doilea Postelnic (sau ministru) într-o trăsură a Alteței Sale, cu o strălucită escortă de pedestrași și călăreți, și m-a condus la casa destinată pentru găzduirea mea… am vizitat pe Principe, care m-a primit bine și m-a cinstit după felul oriental”.

Din cauza insecurității provocate de atacurile trupelor otomane răsculate ale lui Pazvantoğlu (Pazvante Chiorul – nota Ev. Istoric), Ignacio María Corral y Aguirre a plecat din București spre Varna după 9 mai, de unde s-a îmbarcat pe o corabie și a ajuns la Constantinopol la 23 mai 1801.

Avea să fie ultima misiune a diplomatului spaniol, care a decedat în capitala Imperiului Otoman, la 16 mai 1805.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric