ProTV şi Antena 1 nu au avut nicio şansă! Kanal D a făcut legea duminică seara. Survivor România, lider de audienţă

Survivor România rupe tot la nivel de audienţe TV. Cei de la Kanal D au bătut fără drept de apel ProTV şi Antena 1 duminică seara. Emisiunea de la postul TV al turcilor nu a avut concurenţă. A fost lider de audienţă,

Toată România se uită la Survivor România. Cei de la Kanal D au fost lideri de audienţă, la nivel naţional cu show-ul de duminică seara. Antena 1 şi ProTV nu au avut nicio şansă în faţa televiziunii conduse de către turci.

Survivor România a rupt audienţele

Survivor România a rupt toate audienţele la nivel naţional, conform cifrelor consultate de către capital.ro. Toată seara a fost a celor de la Kanal D care nu au dat absolut nicio şansă audienţei. În prime-time, Kanal D a privit de sus Antena 1 şi ProTV.

Chiar de la ora 20.00, cei de la Kanal D au luat faţa concurenţei. Au avut rating de 6.9, faţă de ProTV şi Antena 1 care au avut 5.5 şi 4.9. În următoarea jumătate de oră, Kanal D a început să urce serios şi să depăşească cifra 8, în timp ce Antena 1 şi ProTV au rămas în urmă.

Dacă la ProTV a fost un film artistic, Antena 1 a încercat să contraatace cu Chefi la cuţite. Nicio şansă. Lumea s-a uitat la Survivor România. De la ora 21.00 dominarea Kanal D a început să fie din ce în ce mai categorică. Postul controlat de turci a avut rating peste 9 la nivel naţional.

În tot acest timp, filmul Pro, dar şi Chefi la cuţite nu au reuşit să depăşească ratingul 6. În următoarea oră, cei de la Kanal D au rupt pur şi simmplu audienţele cu Survivor. Au depăşit constant cifra 10 de rating şi nu le-au mai dat absolut nicio şansă rivalilor. În timp ce Kanal D a atins aproape 11, Antena şi ProTV au rămas la 6.

Antena 1 şi ProTV, puse la zid

Şi de la ora 22.15, până la ora 23 30, Kanal D a avut rating foarte mare, peste 9, fără nicio şansă pentru celelalte două rivale. De altfel, până la miezul nopţii, Survivor România a făcut legea în rândul televiziunilor din România, la nivel naţional. Abia la 15 minute după miezul nopţii, ProTV a reuşit să treacă pe primul loc la audienţe, dar diferenţa a fost una minusculă faţă de concurenţă.