Provident Financial se aşteaptă la peste 500.000 de clienţi, în 2014

Provident Financial estimează, pentru 2014, că numărul clienţilor activi va creşte la peste 500.000 după ce, în acest an, compania şi-a atins ţinta celor 30 de milioane euro investiţii planificate, a declarat Vlad Şandru, manager de comunicare al Provident Financial.

"Ne aşteptăm să avem peste 500.000 de clienţi activi, în 2014. Am atins ţinta celor 30 de milioane de euro, investiţii pe care le-am planificat în acest an. Am deschis noi puncte de lucru în patru judeţe. Am investit peste 200 de milioane de euro, în şapte ani de când activăm în România şi am plătit mai mult de 23 de milioane euro taxe şi impozite", a spus, într-o conferinţă de presă, reprezentantul instituţiei financiare nebancare.

Şandru a explicat că efectele crizei financiare vor continua să se facă simţite pe piaţa creditului din România.

"Efectele crizei se vor resimţi în continuare, în special în ceea ce priveşte încrederea operatorilor. Din 2011, s-a simţit o îmbunătăţire a percepţiei clienţilor şi a încrederii. Totuşi, ideea de a vinde bani pentru a face bani nu este un concept prea iubit de români", a arătat acesta.

Grupul britanic din care face parte Provident Financial România are ca strategie să intre în fiecare an pe o piaţă nouă, iar în regiune s-a extins în Bulgaria, unde există în prezent 160 de instituţii financiare nebancare (IFN).

"Grupul IPF, cu sediul la Londra, şi-a propus să intre în fiecare an pe o piaţă nouă. Am intrat în Bulgaria şi Lituania. Ne aşteptăm să terminăm anul cu circa 2.000 de clienţi, în Bulgaria, iar la maturitate ne aşteptăm să ajungem pe această piaţă la 100.000 de clienţi. Am văzut că nu toate companiile îşi desfăşoară activitatea în mod etic în Bulgaria, însă noi avem o relaţie deschisă şi corectă cu clienţii", a explicat Şandru.

IFN Provident Financial îşi desfăşoară activitatea cu agenţi de vânzări independenţi, persoane fizice autorizate, care sunt plătiţi stimulativ, în funcţie de performanţa în încasarea la timp de la clienţi a ratelor de credit.

"Agentul este plătit la încasări, şi nu la vânzări, pentru a exista siguranţa că acesta alege clientul responsabil, care poate rambursa împrumutul. Pentru o încasare corectă, un agent poate câştiga între nouă şi 17% din total sumă încasată din împrumut. La sfârşitul lunii iunie, creditele neperformante erau de circa 8%. Ne aşteptăm ca mai puţin de 10% din portofoliul nostru de clienţi să nu plătească. Valoarea împrumuturilor din 2012 a fost undeva la 106 milioane de euro. 81% dintr-un total de 280.000 de clienţi activi au beneficiat de reeşalonări la credite pe total împrumuturi, pe parcursul anului 2012. Valoarea medie a unui împrumut a ajuns la 1.600 de lei", a precizat Vlad Şandru.

Acesta a explicat că în cazul unui credit de 1.000 de lei, cu o perioadă de rambursare în 46 de săptămâni, cu plata săptămânal, clientul va avea de rambursat în final 1.740 de lei.

‘În jur de 55% dintre clienţii noştri au luat cel puţin două împrumuturi de la noi. Valoarea maximă a unui credit, pentru un client nou, poate fi de 3.000 de lei, iar pentru un client vechi, cu istoric bun, dăm 5.000 de lei’, a arătat reprezentantul Provident Financial.