Potrivit reglementarilor legale, in vederea intocmirii situatiilor financiare care trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare si a performantei unitatii pentru respectivul exercitiu financiar, trebuie efectuata inventarierea. Situatia reala a elementelor de activ si de pasiv stabilita pe baza inventarului trebuie sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate. Astfel, in cazul constatarii expirarii termenelor de prescriptie a creantelor, acestea trebuie scoase din e
Potrivit reglementarilor legale, in vederea intocmirii situatiilor financiare care trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare si a performantei unitatii pentru respectivul exercitiu financiar, trebuie efectuata inventarierea. Situatia reala a elementelor de activ si de pasiv stabilita pe baza inventarului trebuie sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate. Astfel, in cazul constatarii expirarii termenelor de prescriptie a creantelor, acestea trebuie scoase din evidenta contabila.
Conform Decretului nr. 167/1958, republicat, privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege. Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii. Termenul prescriptiei este de 3 ani. Prin derogare de la aceste dispozitii, in raporturile ce izvorasc din asigurare, termenul de prescriptie este diferit.
Prescriptia se intrerupe fie prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia, fie prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent, fie printr-un act incepator de executare. Prescriptia nu este intrerupta daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.
Din punct de vedere fiscal pierderile inregistrate la scoaterea din evidenta a creantelor neincasate sunt cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit in urmatoarele cazuri: procedura de faliment a debitorilor a fost inchisa pe baza hotararii judecatoresti, debitorul a decedat si creanta nu poate fi recuperata de la mostenitori, debitorul este dizolvat, in cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, sau lichidat, fara succesor sau debitorul inregistreaza dificultati financiare majore care ii afecteaza intreg patrimoniul. Dificultatile financiare majore carae afecteaza intregul patrimoniu al debitorului sunt cele care rezulta din situatii exceptionale determinate de calamitati naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe si in caz de razboi.
Pierderile inregistrate la scoaterea din evidenta a creantelor incerte sau in litigiu, neincasate, in alte situatii decat cele prevazute mai sus, precum si pierderile inregistrate la scoaterea din evidenta a creantelor incerte sau in litigiu, neincasate, pentru partea neacoperita de provizion, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit. Potrivit Codului fiscal, in aceasta situatie, contribuabilii care scot din evidenta clientii neincasati sunt obligati sa comunice in scris acestora scoaterea din evidenta a creantelor respective, in vederea recalcularii profitului impozabil la persoana debitoare, dupa caz.
Potrivit Ordinului nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, pentru deprecierea creantelor din conturile de clienti, decontari in cadrul grupului si debitori, se constituie provizioane pe seama cheltuielilor cu ocazia inventarierii la sfarsitul exercitiului financiar.
Sunt deductibile la calculul impozitului pe profit provizioanele constituite in limita unui procent de 20% incepand cu data de 1 ianuarie 2004, 25% incepand cu data de 1 ianuarie 2005, 30% incepand cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creantelor asupra clientilor, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: sunt inregistrate dupa data de 1 ianuarie 2004, sunt neincasate intr-o perioada ce depaseste 270 de zile de la data scadentei, nu sunt garantate de alta persoana, sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului, au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
Conform normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, creantele asupra clientilor reprezinta sumele datorate de clientii interni si externi pentru produse, semifabricate, materiale, marfuri etc. vandute, lucrari executate si servicii prestate, pe baza de facturi, inregistrate dupa 1 ianuarie 2004 si neincasate intr-o perioada ce depaseste 270 de zile de la data scadentei.
Diminuarea sau anularea provizioanelor se efectueaza prin trecerea acestora pe venituri in cazul incasarii creantei, proportional cu valoarea incasata sau inregistrarea acesteia pe cheltuieli.
In cazul creantelor in valuta, provizionul este deductibil la nivelul valorii influentate cu diferentele de curs favorabile sau nefavorabile ce apar cu ocazia evaluarii acestora. Valoarea provizioanelor pentru creantele asupra clientilor este luata in considerare la determinarea profitului impozabil in trimestrul in care sunt indeplinite conditiile prevazute anterior si nu poate depasi valoarea acestora, inregistrata in contabilitate in anul fiscal curent sau in anii anteriori. Procentele prevazute, aplicate asupra creantelor inregistrate incepand cu anii fiscali 2004, 2005 si, respectiv, 2006 nu se recalculeaza.
Cheltuielile reprezentand pierderile din creantele incerte sau in litigiu neincasate, inregistrate cu ocazia scoaterii din evidenta a acestora, sunt deductibile pentru partea acoperita de provizionul constituit potrivit acestor prevderi.
Sunt deductibile provizioanele inregistrate de catre contribuabili, constituite in limita unui procent de 100% din valoarea creantelor asupra clientilor, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: sunt inregistrate dupa data de 1 ianuarie 2007, creanta este detinuta la o persoana juridica asupra careia este declarata procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotararii judecatoresti prin care se atesta aceasta situatie, nu sunt garantate de alta persoana, sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului, au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
| |
1. Care este formula pentru indicatorul “Capacitate de autofinantare”?
2. Care este formula pentru indicatorul “Factorul de acoperire relativ” in contabilitatea de gestiune?
Stefan – Galati
| |
Conform literaturii de specialitate:
1. Indicatorul de evaluare “Capacitatea de autofinantare” reprezinta ansamblul resurselor financiare obtinute din operatiile de exploatare de care firma ar putea dispune pentru a acoperi nevoile financiare pentru continuarea activitatii si pentru dezvoltare. Pe baza bilantului si a contului de profit si pierdere – documentele contabile de sinteza -, analistii, respectiv evaluatorii, analizeaza starea patrimoniala, pozitia financiara si performantele unei societati la un moment dat sau comparativ in timp. Scopul analizei il reprezinta pozitionarea firmei pe piata si stabilirea pozitiei sale financiare sau determinarea “sanatatii” financiare, respectiv detectarea unor eventuale situatii de dezechilibru financiar.
Ca marime, Capacitatea de autofinantare se determina pornind de la Excedentul brut de exploatare la care se adauga alte venituri din exploatare, financiare si extraordinare si se scad alte cheltuieli de exploatare, respectiv financiare, extraordinare si impozitul pe profit. O alta metoda de calcul a Capacitatii de autofinantare, mai des utilizata in practica, porneste de la rezultatul net la care se adauga cheltuielile cu amortizarile si provizioanele si din care se scad veniturile cu amortizari si provizioane.
Ca utilitate, acest indicator masoara capacitatea intreprinderii de a finanta prin propriile sale resurse nevoile financiare curente: dividende, investitii, rambursarea datoriilor. Privita in dinamica, Capacitatea de autofinantare constituie un nivel util de comparatie de la un an la altul, rezultatul net nefiind suficient.
Pornind de la valoarea acestuia se pot calcula si alti indicatori de analiza a pozitiei financiare a intreprinderii prin prisma capacitatii de finantare proprie. Astfel, se poate calcula capacitatea de rambursare a capitalurilor imprumutate prin raportarea “Capitalului imprumutat la termen” la “Capacitatea de autofinantare” si care exprima termenul de rambursare a capitalului imprumutat.
Pentru obtinerea unei imagini complete privind pozitia financiara a intreprinderii pe piata, acest indicator nu se utilizeaza individual, ci impreuna cu o serie de altii: de structura patrimoniala, lichiditate, solvabilitate, de rentabilitate etc.
2. Stabilirea “Factorului de acoperire relativ” impreuna cu coeficientul de siguranta dinamic si a intervalului de siguranta constituie instrumente importante pentru conducerea unei intreprinderi privind optimizarea rezultatului activitatii economice din prisma contabilitatii de gestiune.
Acest lucru se realizeaza prin determinarea influentelor pe care le are asupra profitului, modificarea factorilor care au stat la baza stabilirii lui: pretul de vanzare, volumul productiei si desfacerii, cheltuielile variabile, cheltuielile fixe si structura productiei si desfacerii.
In ceea ce priveste factorul de acoperire (Fa), acesta se calculeaza in procente, fie raportand contributia bruta la profit, la volumul total al desfacerilor, la pret de vanzare (cifra de afaceri totala), inmultit cu 100, fie raportand cheltuielile fixe la volumul desfacerilor la pret de vanzare la nivelul punctului de echilibru, inmultit cu 100.
Fa = Cb/Dx100 sau Fa =Chf/dx100, unde:
Cb = Pret de vanzare – Costul productiei;
D = volumul total al desfacerilor la pret de vanzare;
Chf = total cheltuieli fixe ale perioadei;
d = cifra de afaceri la punctul de echilibru.
Calculul acestui indicator prezinta o deosebita importanta pentru adoptarea deciziilor curente privind desfacerea, aratand cate procente din volumul vanzarilor sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe si obtinerea unui profit. Cu cat acest indicator va fi mai mare, cu atat si profitul va fi mai ridicat, asta insemnand ca intreprinderea trebuie sa orienteze politica de fabricatie si desfacere catre produsele cu factorul de acoperire cel mai ridicat. Pe baza factorului de acoperire se poate calcula, de asemenea, pretul de productie unitar ca pret de vanzare, conducerea intreprinderii putand adopta decizii rapide in politica de preturi.